duminică, 24 august 2008

de veghe în lanul de secară

să vă zic ce-am păţit acum 2 zile în marele bucureşti. era spre seară, semi-întuneric. cobor să-mi iau nişte crochete, o ciocolată şi mă rog, ce mai vroiam eu acolo de la magazinul de peste stradă. fiind peste stradă, normal că trebuia să trec...strada. aici fac o paranteză....copilărind la ţară, bunică-mea m-a învăţat ca atunci când traversez, să traversez perpendicular pe direcţia de deplasare a maşinilor , să privesc până ajung la jumătatea străzii în stânga iar apoi să îmi mut câmpul vizual către dreapta corpului meu, care corp se deplasează în continuare în direcţia ce formează unghiul de 90 de grade cu axul străzii, într-o mişcare rectilinie şi uniformă(cuvintele bunicii). cum unele obiceiuri mor greu, înca mi-a rămas în instinct ceea ce m-a învăţat mamaie când eram copil, am încheiat paranteza.
aştept eu la semafor ca un pieton ce mă aflam, se face verde , dau să trec cu privirea orientată înspre stanga, mai exact înspre maşinile care se aflau oprite la stop. când ajung în jumatea străzii şi dau să-mi mut privirea în direcţia opusă ce să vezi?? scoate unu` capu geam din prima maşină oprită pe banda din interior(un golf 3) şi strigă la mine: "ce morţii mătii te uiti mă??"...m-a luat aşa de tare prin surprindere încât vreo 3 secunde nu ştiam cum să reacţionez. mă uitam înspre maşină şi nu-l vedeam...băgase capu înapoi şi se uita prin volan la mine....avea aşa un pic peste 1 metru jumate după estimarea mea. mi-am revenit repede şi i-am răspuns desigur cu tradiţionalul "ce pula mea vrei mă??"...iese iar pe geam şi-mi zice ceva gen "vrei să cobor la tine mă??"... de data asta îl văd bine. avea în jur de 50 de kile cu tot cu scaun. în dreapta lui cred că mai era unu, zic asta pentru că îi vedeam aşa vârful şepcii prin parbriz. îi zic că-l aştept pe trotuar şi îmi continui drumul. fiind om de cuvânt, pe trotuar mă opresc şi îl aştept. se face verde pentru el şi pleacă fără să se uite înspre mine.
acum ce să înţeleg eu din toată treaba asta?? ce l-o fi apucat pe omul ăsta?? îmi imaginez că şmecheria lui atingea cote aberante altfel nu-mi explic ce-a avut de împărţit cu mine. eu nici măcar nu ştiu unde mă uitam. păi frate, dacă te sufla vântul pe stradă nu te iei de unu dublu cât tine, oricât de multe filme cu sporturi tradiţionale asiatice ai fi văzut.

m-am gândit la mai multe scenarii posibile:
-pierduse la cărţi/remi/table şi avea de executat o poruncă.
-era jucător înrăit de world of warcraft şi nu ştia că sabia aia şmecheră albastră pe care o găsise el cu o seară înainte, funcţionează doar in joc nu şi în viaţa reală. nu ştiu, n-am jucat dar am auzit.
-purta ochelari da` nu-i avea la el şi nu vedea exact de unde încep şi unde mă termin.
-se gândea că maşina lui se deplasează mult mai repede decât pot eu să alerg.
-m-a confundat cu altcineva.
-singura explicaţie posibil dăunătoare pentru sănătatea mea ar fi fost ca omul să fi practicat sporturile tradiţionale amintite mai sus.
-sper să nu apar la camera ascunsă.

zicea un profesor de-ai mei din liceu că-i greu să fii şi prost că-i concurenţa mare...
...şi nu, nu are nicio legătură titlul cu conţinutul postării.

5 comentarii:

Anonim spunea...

in primul rand....titlul imi aduce aminte de carte...superba carte:D
asa ceva se poate intampla oricui...iar piticii mici si tupeisti...sunt tatii lor maaa:D(anca here)

EuphoricEyes spunea...

Comenteaza si eu aici ca mi se pare cam suspect... sigur nu mergeai la turci in seara aia !?!

Si bunica ta oare era profa de fizica ? :-/

Jmecheru' din golf avea mai mult de un metru si-un zambet, nu l-ai vazut tu ca avea scaune sport :))

groparul intelectual spunea...

anca, n am citit dar am vazut filmul :D
ana, chiar nu mergem la turc. nu stiu ce scaune avea dar eu stiu ce am vazut :)

Anonim spunea...

http://markonzo.edu Only, actual ashley furniture [url=http://jguru.com/guru/viewbio.jsp?EID=1536072]actual ashley furniture[/url], uhcrqlf, watch allegiant air [url=http://jguru.com/guru/viewbio.jsp?EID=1536075]watch allegiant air[/url], lelyfs, best pressure washers [url=http://jguru.com/guru/viewbio.jsp?EID=1536078]best pressure washers[/url], ptlae, follow dishnetwork [url=http://jguru.com/guru/viewbio.jsp?EID=1536080]follow dishnetwork[/url], ahnhfxj, fresh adt security [url=http://jguru.com/guru/viewbio.jsp?EID=1536076]fresh adt security[/url], weoqola,

Anonim spunea...

http://lumerkoz.edu i'm fine good work http://rc8forum.com/members/Buy-Atenolol.aspx buckovski http://riderx.info/members/Buy-Hydrocodone.aspx kofi http://barborazychova.com/members/Buy-Lexapro.aspx leefwereld okstate http://soundcloud.com/prozacz avenida http://barborazychova.com/members/Buy-Cleocin.aspx civicplus ratifying