vineri, 10 iulie 2009

somnul rațiunii naste monștri

ziua de azi a început obișnuit pentru mine. m-am trezit exact în momentul în care soarele e trecut pe jumătate de linia orizontului, am făcut 300 de flotări, 4 mii de genoflexiuni, am alergat 20 de mile, mi-am facut dușul cu apă rece. apoi m-am dat jos din pat.

în a doua parte a zilei a trebuit să merg să rezolv o problemă simplă la secretariatul facultății. cea mai nașpa chestie legată de secretariate, e că sunt populate cu secretare. ce mișto ar fi să fie populate cu roboți de bucătărie, sau ceva gen automatele alea cu 10 tipuri de cafea, de la care eu nu-mi cumpăr niciodată nimic, că nu beau cafea. dar dacă aș bea cafea, sigur mi-aș lua de acolo. adică e la mintea oricărui prost. apeși butonul corespunzător tipului de cafea pe care-l vrei. așa să fie și în secretariate. vrei o diplomă să o xeroxezi, apeși butonul respectiv și apoi introduci numele, vrei o cerere nu știu de care, apeși butonul. din ce am observat eu, singura diferență dintre automatele de cafea și secretare e relația față de cafea. unele consumă, celelalte produc. un punct pentru automate. ah, și automatele nu știu solitaire. încă un punct pentru automate.

dar nu, trebuie să mănânce o pâine și ăștia de la comunicare și relații cu publicul sau cum căcat se mai cheamă. în general secretarele sunt personaje extrem de imbecile iar eu, de fiecare dată când interacționez cu ele, obișnuiesc să fac dragoste în repetate rânduri cu mai toți membrii familiilor lor. mă gândesc că poate ăsta e momentul pe linia timpului când din specia umană o să se desprindă o nouă încrengătură, aflată cam pe aceeași treaptă pe scara evoluției cu pinguinii, și anume secretarele.

când am intrat prima dată azi în biroul secretarei, era puțin trecut de amiază. problema mea era foarte simplă și ar fi putut fi rezolvată în aproximativ 5-10 secunde. Secretara s-a uitat la mine și probabil și-a zis în sinea ei:
"ăsta are toate șansele să nu devină o secretară imbecilă, ia să mă răzbun eu pe el pentru simplul fapt. pentru asta și pentru toate complexele din viața mea de căcat maro. ia să-i fac eu lui viața un calvar. sau măcar să-i stric ziua dacă pot."

nu mi-a rezolvat problema pentru că nu prea avea chef, i se răcea cafeaua și începuse cam de juma de oră și un joc de solitaire și-i stricam concentrarea. m-a dat afara de cateva ori, eu am refuzat de același număr de ori să ies. Secretara e genul ăla de om, care ți-ai dori să fie supt instantaneu, sub ochii tăi, într-o gaură neagră, să nu rămână nimic în urmă. e paradigma frustratilor ratați care se cred importanți pentru că întâmplător au o funcție din postura căreia îți pot îngreuna obținerea unor chestii care în mod normal ți se cuvin, genul ăla care dacă vrei să nu te enervezi într-o discuție cu ea, trebuie să fii nivel maxim la Toleranță și să fi parcurs toate cele 10 cursuri din seria "cum să eviți să-ți dorești să fuți în inimă o secretară de facultate".

am ieșit din biroul ei și m-am dus direct acasă, de unde mi-am luat sabia. fac o paranteză aici, că poate cineva se întreabă de ce aș avea eu o sabie. răspunsul e simplu, sunt fan ninja. pe principiul în care fanii înrăiți ai oinei românești au sub pat sau chiar sub scaunele mașinilor personale bâte de baseball, eu mi-am cumpărat o sabie. are și utilități practice, fiind foarte bună la tăiat pâine, salate, etc. așadar, mi-am luat sabia cu tot cu teacă, am înfășurat-o într-o pânză albă de cânepă, ca samuraii de demult, și m-am întors la facultate. cel mai bun loc de a ascunde ceva, e să ascunzi acel ceva într-un loc cât mai la vedere, în care nimeni nu ar căuta, fiind prea evident. cel mai la vedere e să nu ascunzi deloc, așa că am intrat cu sabia în mână.

secretara zâmbea tâmp către mine, m-a recunoscut. mă privea cu superioritatea aia justificată doar prin faptul că ea îmi poate face viața un chin fără motiv iar eu nu pot riposta pentru că rațiunea îmi spune că nu e bine să omori secretare. greșeala asta i-a fost fatală, rațiunea mea adormise. credea că ea are controlul, nu simțea destinul implacabil care urma să ia o întorsătură neașteptată, nu simțea pericolul iminent, nu știa că , din prădător, devenise pradă.

i-am zambit, dar un zâmbet insipid, inuman. în același timp, am pus mâna pe sabie și fără nicio vorbă, am început să o scot ușor, foarte ușor, din teacă. zgomotul metalic al sabiei producea un ecou în liniștea încăperii, un ecou ca o melodie perfect armonioasă. razele soarelui intrau generoase prin geam și se reflectau din lama ascuțită, pictând pereții.

dintr-o dată Secretara și-a schimbat fizionomia. din zâmbetul oligofren, desenat parcă, acum, pe fața ei schimonosită de spaimă, se citea doar o grimasă. știa că nu are scăpare, așa că nu a schițat niciun gest, nu a scos niciun sunet, se citea doar groaza în ochii ei. dintr-o singură lovitură fulgerătoare, plasată cu o precizie măiastră, i-am retezat capul. o dâră de sânge a împroșcat peretele alb. capul s-a rostogolit stingher sub masă, în timp ce restul corpului a căzut pe jos. m-am aplecat, i-am prins părul cu mâna dreptă și am ridicat capul la nivelul capului meu. avea ochii deschiși iar sângele i se scurgea pe podea. i-am zâmbit ironic și am întrebat-o aproape retoric:
"ia zi, acum e bine?"
nu mi-a răspuns, așa că am trecut mai departe. i-am desfăcut cutia toracică cu o altă lovitură de sabie. una singură, plasată precis de-a lungul sternului, puțin în stânga lui. am lăsat sabia deoparte, m-am aplecat asupra corpului inert, i-am luat sângele care se scurgea în palme și m-am spălat cu el pe frunte. era cald încă. mi-am aprins o țigară si am fumat-o pe fotoliul ei, mă simțeam eliberat.

apoi i-am mâncat inima, dansând frenetic, ca într-un ritual antropofag.



PS: nu, n-am sabie și cu ocazia le transmit o muie sinceră tuturor celor care nu sunt ninja sau samurai, nu practică scrima, nu au luptat la Podul Înalt sau Rovine, nu colecționează și totuși au o sabie. în plus, textul are la baza cea mai de jos întâmplari reale dar e aproape în totalitate inventat.
ca să nu fie discuții.

sâmbătă, 4 iulie 2009

nu vă temeți, nu mușcă!

cred că am găsit o posibilă explicație pentru faptul că unor femei le e frică de pulă. pula seamănă cu un motociclist, asta e demonstrat. adică e îmbrăcată în piele, are o cască lucioasă pe cap iar când vede pizdă, se ambalează puternic. o altă asemănare între organul sexual și un motociclist e aceea că, nici de unul, nici de celălalt, nu trebuie să te atașezi. pot dispărea oricând din viața ta. pe de altă parte, toată lumea știe că de motocicliști trebuie să te ferești. prin analogie, am stabilit deci, în linii mari, că femeile au motive întemeiate să se teamă de pulă.

ce nu înțeleg eu, e de ce unii bărbați se tem de pulile altor bărbați. există o relație intimă între tine și pula ta, e normal. la nivel elementar, ea face unele chestii pentru tine, tu faci unele chestii pentru ea. simbioză. sigur, nu e normal să ai o astfel de relație cu pula unui alt bărbat dar nici nu trebuie sa te temi de ea. ca mascul alfa, trebuie să domini celelalte puli. adică tu, purtător între picioare de organe atârnătoare , trebuie să-l privești fix în ochi pe celălalt și să-l încadrezi în una din cele 3 categorii de mai jos:

1-sigur o are mai mică decât o ai tu.
2-dacă n-o are mai mică, sigur nu o folosește la fel de bine ca tine.
3-dacă nu o are mai mică si o folosește mai bine decât tine, sigur e homosexual!

dacă nu te poți uita în ochi, găsește-ți alt reper. uită-te la ceva din spatele lui, să pară că treci cu privirea prin el. orice ai face, nu te uita la pula lui!

și spun toate astea pentru că mai devreme a bătut cineva la mine la ușă. eu, curios din fire, am deschis. nu l-am recunoscut pe cel care bătea, ceea ce e oarecum normal pentru că-l căuta pe colegul de cameră. deși coleg de cameră cu mine, colegul meu de cameră nu era în cameră în momentul ăla, așa că individul m-a rugat să-i transmit eu un mesaj, deși n-am față de porumbel voiajor, care duce mesaje de la o persoană la alta. însă, pe lângă curiozitate, politețea e un alt atribut ce mă caracterizează din plin. așa că-i răspund cu politețea în glandă, "DA, zi-mi ce vrei să-i spun." și el mi-a zis mesajul, pe care l-am uitat între timp, dar îmi amintesc că atunci când îl știam, mă gândeam în sinea mea că e un mesaj plictisitor și irelevant.

am ieșit la ușă doar în boxeri. suntem în emisfera nordică, e iulie, deci e vară și mi-e cald. și tocmai ieșisem din duș. în plus, e foarte amuzant să vezi reacțiile oamenilor în diferite împrejurări. băiatul nostru s-a holbat crispat, plin de pudoare, la boxerii mei, cam 90% din cele aproximativ 3 minute, cât a durat conversația. se uita la fel ca o școlăriță prinsă de doamna învățătoare că-i arată puța, în pauză, colegului de bancă. și nu se uita atât la boxeri, cât la conținutul, la chintesența lor. penibil moment pentru el, triumfător pentru mine.

în momentul ăla mi s-a părut că aud ceva, o voce, așa că mi-am încordat auzul și am ascultat din nou. da, era glasul frustrărilor sale refulate , care striga disperat din interiorul lui, referindu-se la mine:
"sigur e homosexual! sigur e homosexual!"

vineri, 26 iunie 2009

regele a murit

nu, liniștiți-vă oameni buni, guță e sănătos! nu același lucru se poate spune despre michael jackson, care, după cum am zis și în titlu, a murit. am aflat cu ocazia asta, că MJ e regele pop-ului. eu chiar nu știam cine-i regele popului. ca elvis înaintea lui, observ că toți regii ăștia au destine desprinse parcă din vechile tragedii grecești. nu că aș ști vreo tragedie grecească, da-mi place cum sună, pare ceva grandios. de fapt o știu pe aia cu Oedip ăla de i-a tras-o lu` mamă-sa, cea mai proastă idee de scenariu de tragedie grecească. acum, că michael i s-a alăturat lui elvis în eternitate, se pune problema care din ei a fost mai mare. e ca și cum i-ai compara pe adrian minune cu laurențiu cazan. cîntă altceva, dar sunt de valori aproapiate, cu un mic avantaj în favoarea lui elvis și adrian aș zice eu. lăsăm oligofrenii să se certe pe tema asta, cum am văzut că au început deja. când vă veți edifica, să-mi ziceți și mie care cum e.

îmi pare rău că a murit michael, în măsura în care îmi pare rău când moare oricare alt om de pe planetă. adică ok, e din aceeași specie cu mine și cam atât. e un proces natural si, cum spunea și jean de la craiova, cu-o moarte toți suntem datori. dar să revin la michael. știu 3 melodii ale lui, pe care le am și în playlist și pe care le ascult când intră cu shuffle și am altceva mai important de făcut decât să schimb melodia. totuși, era bun și michael la ceva când trăia. puteai lejer să-ți sperii copiii cu el. nu mai merge de multă vreme să-i sperii cu babaul, balaurul și alte personaje de poveste. acum toți știu că astea-s creaturi la fel de ireale precum girafa. în loc de "stai cuminte că vine Babaul și te trage sub pat" îi ziceai "stai cuminte că vine michael și te duce la nerverland" și copilul imediat se potolea.

întotdeauna l-am asociat pe michael, în mintea mea, cu opusul lui anakin skywalker. dacă anakin s-a născut de partea pozitivă a Forței și evenimentele din viața lui l-au determinat să treacă de partea sa întunecată și să devină darth vader, cu michael a fost exact invers. el s-a născut de partea întunecată a speciei umane și mereu a tânjit după lumină, după alb, după imaculat, după puritate, după inocență, după copii.

mai toate fetele erau suparate de dispariția lui michael și, sincer, nu înțelegeam de ce. adică nu o știam pe niciuna din ele mare fan MJ. însă am aflat și cauza întâmplării acestei întâmplări. o persoană tare simpatică mi-a spus(și avea dreptate) că ele de fapt sunt supărate că e supărat justin că a murit michael. un fel de supărare prin influență aș adăuga.

m-a amuzat foarte tare un status din lista mea de messenger. avea o tipă: "te iubim michael, dar dumnezeu te iubește mai mult". era în engleză, dar ăsta-i esențialul. deși ești tentat să crezi că respectivei îi părea rău, eu am remarcat imediat că e ceva dubios. sunt sigur că, în inegalabila, inefabila, incomensurabila-mi subtilitate, am fost singurul care a observat echivocul din spatele statusului. e clar că fata asta nu-l iubește deloc pe michael, pentru că e logic că, dacă ar exista dumnezeu, acesta l-ar iubi foarte puțin pe MJ. asta din 2 motive: primul e acela că s-a jucat cu Lucrarea Divina. l-a lăsat negru, el a vrut alb. l-a lăsat cu nasul într-un fel, el l-a vrut altfel. asta e mai rău decât să-ți faci chip cioplit. e ca și cum ți-ai face chip cioplit pe propriul corp, ceea ce e grav, vă spun. cu Lucrarea Divină nu te poți juca în felul ăsta. mie asta mi se pare aroganța supremă la adresa demiurugului.
al doilea motiv e pentru că futea copii. mă gândesc la o scenă în care michael fute un copil pe următoarea melodie



sinistră imagine, n-are cum să iubească dumnezeu așa ceva. când fuți copii, îți pierzi orice urmă de credibilitate, de umanitate. e ca și cum s-ar descoperi că 2pac se ardea la ochiul maro cu notorious, iar biggy, într-un exces de gelozie l-a curațat. asta știre șocantă.
cu riscul de a suna cinic, michael a făcut într-un final singurul lucru pe care-l putea face pentru o lume ceva mai bună, exact cum spunea în melodie.

și ca sa închei, observ că michael jackson are urmași pe măsura valorii care l-a consacrat și asta chiar printre artiștii autohtoni. mișcarea pop, pe care eu o apreciez atât de mult, are viitorul asigurat. să luăm un singur exemplu edificator, fernando de la caransebeș. la fel ca michael, o voce specială, o mișcare scenică inconfundabilă și, la fel ca michael, are 3 melodii pe care le știu.

fernando de la caransebeș va duce mai departe ce a început michael de la neverland.
așadar, regele a murit. avem un alt rege. trăiască regele!

sâmbătă, 6 iunie 2009

proverbul la români - partea I

acum câteva sute de ani nu existau televizoare. nici computere, implicit nici internet. cluburi nu erau. nici pizzerii, nici cinematografe. teatre dacă ar fi existat, oricum nu le-ar fi frecventat nimeni. fotbalul și biliardul nu ajunseseră la noi. oamenii, pe vremea aia, se cam plictiseau și își găseau tot felul de ocupații dubioase. ăia care învățaseră să scrie, scriau romane. în general despre drame. drama țăranului român, drama intelectualului român, drama femeii române în contextul social. sau poezii. despre iubire în principal, despre război, despre morți, anotimpuri și alte chestii la fel de neimportante. ăia care din diverse motive nu știau să scrie, nu se lăsau nici ei mai prejos. compuneau chestii mai scurte, care se puteau memora ușor și transmite mai departe prin viu grai. le-au numit proverbe. îmi imaginez așa un dialog de pe vremea aia
-ce faci, vecine?
-no bine...
-vecine, bem ceva pălincă în sara asta?
-no bine...
-și poate născocim și un proverb, două, după ce ne luăm un pic în freză...
-no bine...

pe măsură ce tehnologia a avansat, unele proverbe și-au pierdut din sens. altele au fost de la bun început imbecile.
dupa niște calcule foarte elaborate, cu ajutorul unor formule extrem de complicate, am reușit să fac ceva ce-mi doream de mai multă vreme. am stabilit, în procente, valoarea de adevăr a câtorva din cele mai cunoscute proverbe românești.

1-cine se trezește de dimineață, departe ajunge.
să zicem că te trezești de dimineață și începi să mergi, pe jos, cu o viteză de aproximativ 5 km/ h. cum dimineață pentru mine înseamnă cam 8 am, deja până la amiază, adică 12, ai străbătut cam 20 de km. e ceva. dar să zicem că cineva pleacă din același punct din care ai plecat și tu, la ora 12, dar cu un autoturism, care se deplasează în medie cu 60 de km/h. în jur de 12:22 te depășește. fizică de clasa a6a. dacă mai adaug și faptul că la viteze foarte mari, apropiate de cea a luminii, distanțele se contractă, se observă cât de relativ poate fi proverbul ăsta. contează mai puțin cât de devreme te trezești. mai important e cu ce pleci la drum.

valoare de adevăr 23,4%

2-unde nu intră soarele pe geam, intră doctorul pe ușă
nu pot să înțeleg relația asta de cauzalitate, oricât aș încerca. ce legătură au cele 2 acțiuni și de ce sunt dependente una de alta. din proverbul ăsta se înțelege că, în general, doctorii intră, mai ales, în săli de cinema, subsoluri de bloc, buncăre antiatomice, șamd. mă gândesc la săracii ăia care trăiesc aproape de poli, care nu văd soarele cu lunile. ar trebui să aibă fiecare câte un doctor în casă. în plus, eu nu mă hrănesc prin sintetiza dioxidului de carbon în prezența luminii solare, pentru că n-am clorofilă. deloc. deci n-am nevoie de lumină care să intre pe geam. OAMENII NU FAC FOTOSINTEZĂ!

valoare de adevăr 0%

3-cine sapă groapa altuia, cade singur in ea
din nou un proverb, asupra căruia trebuie privit din mai multe unghiuri.
în primul rând, simt în proverbul ăsta, o ofensă adusă tuturor groparilor de pretutindeni. adică niciodată nu o să cadă un gropar în groapa săpată de el însuși. e logic, stie unde a sapat-o. de fapt, cred că niciun om normal nu ar putea să cadă în groapa pe care singur a săpat-o, dar pentru gropari e ceva mai mult, e personal. e ca și cum ai zice că un inginer ar putea să bage 2 fire în priză și să se curenteze, sau un salvamar să se înece într-un lac unde apa e mai puțin adâncă decât înălțimea lui. pe de altă parte, e sindromul din memento, filmul, cu ăla de uită ce a făcut acum 5 minute. îmi imaginez unul din ăștia, săpând o groapă:
"ce fac eu aici? ah da, sap o groapa. dar de ce? ia să plec."
depărtându-se de groapă:
"oare ce fac eu în pădure noaptea?".
împiedicându-se de un cadavru:
"oare ce caută cadavrul ăsta aici? omul ăsta sigur e mort. sper că nu l-am omorât eu. sigur nu l-am omorât eu. sigur mai e cineva în pădure în afară de mine și cadavru. cred că e periculos să mă îndrept în direcția asta. ia să mă întorc".
zbang în groapă!

valoare de adevăr 45,29%

4-munca e brățară de aur
aici am să apelez la logica de clasa a 9a. toata lumea știe ce e un silogism.
exemplu de un fel de silogism, care nu e chiar un silogism:
groparul urăște accesoriile gen brățări de aur.
groparul urăște munca.
din moment ce groparul urăște și munca și brățările de aur, există șansa ca munca și brățara de aur să fie echivalente. deci munca să fie brățară de aur.

apoi sunt țiganii. tiganii urăsc munca și iubesc brățările. deci munca ar putea totuși să nu fie brățară de aur, utilizând logica de mai sus. aceleași preferințe le au și femeile. țiganii și femeile iubesc brățările.

valoare de adevăr: 40,18%

5-nu tot ce zboară se mănâncă
proverbul ăsta e genial. adică modul în care el e formulat e genial, nu lasă loc de interpretare. spune că NU TOT ce zboară se mănâncă. există chestii care zboară și se mănâncă, dar nu toate. deci există și chestii care zboară și nu se mănâncă. drept urmare, e suficient să găsesc un singur element care zboară și nu se mănâncă, pentru a stabili valoarea de adevăr a proverbului la sută la sută. am găsit imediat. AVIONUL.

valoare de adevăr 100%

astea au fost primele 5. plec la mare!
se va continua...

joi, 4 iunie 2009

catapulta

urmează un alt anunț deosebit de important, din categoria anunțurilor deosebit de importante.

după ce mi-am schimbat acum câteva săptămâni sau luni (nu mai rețin exact și nici nu am chef să verific) template-ul blogului, adică nuanța de albastru, din albastru închis în albastru deschis, a venit acum rândul fontului. era arial și a devenit trebuchet.
unii vor crede că am ales trebuchet pentru ca e mai lizibil. îi las să creadă.
adevărul e că am ales trebuchet din cu totul alt motiv. trebuie să recunosc că sunt foarte pasionat de catapulte și deși nu am o catapultă a mea, întotdeauna mi-am dorit.

de exemplu, în age of empires, jocul copilăriei mele, îmi plăceau enorm catapultele. erau singura unitate cu care distrugeai în mod decent, castelele adversarului.

în red alert nu erau catapulte, dar mi-ar fi plăcut să fie. adică să nu fie disponibile oricărui jucător, să am doar eu.

counter strike e un alt gen de joc, dar cu sigurață o catapultă ar face jocul mult mai plăcut și ar fi și mult mai eficientă.

în tribalwars, cu un sat plin de catapulte și paladinul înarmat cu Flama, puteai ține piept câtorva zeci de sate de atac.
asta ultima nu știu exact ce înseamnă. am auzit-o la cineva și am scris-o aici, pentru că îmi sună bine. sunt acolo niște cuvinte cu rezonanță, gen paladin, flamă, catapultă.

cineva mi-a făcut cadou acum ceva timp, o carte despre invențiile lui da Vinci. una din invențiile prezentate în carte era chiar catapulta, el reușind să o inventeze, în mod spectaculos, la câteva mii de ani după ce a fost prima dată folosită.

uneori, merge folosită ca replică de agățat "vino, dragă, să-ți arăt catapulta mea!" sau "hai să ne catapultăm împreună în Nirvana plăcerilor carnale"

când sunt copiii mici de tot, li se oferă o tavă cu diverse chestii și copilul alege ceva de acolo, care acel ceva, se zice că o să fie parte definitorie a vieții ulterioare. eu nu-mi amintesc exact momentul, dar mi-a povestit mult mai tîrziu maică-mea ce am ales. și nu, nu am ales o catapultă! am zis doar așa, să vă induc în eroare. îmi place să mă joc cu mințile voastre.

apoi, mi-a plăcut enorm faza aia din Stăpânu` Inelelor, în care puneau orcii capete de oameni în catapulte și le aruncau peste zidurile cetății. dacă nici asta nu e metoda supremă de intimidare a adversarului, atunci nu știu care e. cum ar fi să-ți plouă-n cap, cu capete de oameni morți. și zic morți, pentru că prima condiție ca să fii viu, e să ai atașat capul de restul corpului.
dacă aș fi participat eu la bătălia aia și aș fi fost căpetenia orcilor, sigur mi-ar fi venit și mie ideea asta, sau mi-ar fi plăcut să-mi vină.
dacă Sun Tzu ar fi văzut Stăpânul Inelelor, cu siguranță ar fi dedicat un întreg capitol, în cartea lui despre arta războiului, acestei metode deosebit de eficiente în opinia mea, de a-ți face adversarul să se cace pe el de frică.

și ar fi bună și pentru uz zilnic. adică mă supără careva, vin cu catapulta în fața casei/blocului respectivului și-i slobozesc un pietroi de 2 tone direct pe geamul de la bucătărie. dacă ia masa sau își bea cafeaua la momentul ăla, ghinionul lui. ca în Prâslea cel Voinic și merele de aur, când trăgeau cu arcul în sus. dacă le pica săgeata în cap, erau vinovați, dacă nu, nu. un fel de justiție divină, doar că aș folosi catapulta în locul arcului.

după cum se observă, catapulta a fost mereu, un laitmotiv al existenței mele. cine știe engleză, înțelege și legătura între noul font și catapulte. cine nu știe, click aici.

miercuri, 3 iunie 2009

mersul pe apă și cel mai bun adversar al omului

am încercat o chestie șmecheră rău de tot, un fel de myth busters în variantă românească.
azi am ars-o inginerește, adică prin Regie, cu niște prieteni, foști și actuali colegi de facultate. am fost la Maxx, la pizzerie, exact când începea ploaia aia torențială. a început torențial fix când ne urcam în mașini să plecăm. până acolo am făcut vreo douăj de minute, deci suficient timp să se formeze niște bălți suficient de mari ca să-mi pun în aplicare planul. de la mașină până la intrarea în Maxx erau cam 50 de metri. între mine și intrarea în Maxx, o mare baltă, pe care nu aveam pe unde să o ocolesc. atunci, mi-a venit brusc o idee, pe care o aveam de mult timp, dar nu am avut ocazia să o verific. un fel de mit, despre care eram curios dacă e adevărat sau nu. totul a început acum mult timp, când am văzut eu o emisiune pe discovery, despre niște șopârle, care alergau repede de tot pe suprafața unui lac. exact, alergau. nu înotau, nu zburau. e chestie de fizică și se explică în felul următor. dacă o chestie, să zicem șopârlă, are greutatea suficient de mică și aleargă suficient de repede, tensiunea aia superficială care se creaza la suprafața dintre piciorul șopârlei și pelicula de la suprafața apei, face ca sopârla să nu se scufunde. eram curios dacă se aplică și la oameni. am eu o posibilă explicație pentru o fază din biblie, în care un tip merge pe apă. adică zic ei că merge, eu bănuiesc că alerga foarte foarte repede. oricum, nu mi-a ieșit foarte bine încercarea asta și sunt sigur că nu din cauză că nu aș fi alergat suficient de repede, pentru că eu alerg fabulos de repede pe distanțe scurte. probabil cele 78 de kile ale mele au cântărit prea mult în raport cu tensiunea superficială dintre adidașii mei și suprafața bălții. pe de altă parte, nu pot nici să declar mitul ăsta distrus. poate tipul din biblie alerga mai repede decât mine, ceea ce e puțin probabil, sau era mult mai ușor.

o altă situație interesantă pe care am observat-o azi, a fost la IDM. am mers acolo la un biliard. eu am un talent înnăscut pentru orice sport cu bile, iar biliardul nu face excepție. totuși mi-a atras atenția un vecin de masă. omul juca biliard singur. aici fac o paranteză - mie în general îmi plac oamenii care fac chestii singuri, pentru că nu poți arunca responsabilitatea în spatele altcuiva. cel mai potrivit exemplu e sexul. să zicem că ești în pat cu una și nu ți se scoală. oricui i se poate întâmpla, oricui în afară de mine. și atunci poți să inventezi o mie de scuze în mintea ta. poți să zici că era aia urâtă, că mirosea ciudat, că avea păr pe piept, că nu se spăla pe dinți, orice. în schimb, dacă nu ți se scoală când îi dai în cap, la tine în baie, solitar, e numai vina ta! - când l-am vazut pe ăla că joacă singur, m-am gândit că e posibil să fie atât de bun, încât el însuși e singurul adversar pe măsura propriei valori. adică nu există cineva în cercul lui de prieteni și cunoștințe, în afară de el, care să-i facă față. și mă gândesc că poate la situația asta se referea și citatul ăla din nu știu cine, care zicea că cel mai mare dușman/adversar al omului e el însuși, omul. e posibil să fi zis-o confucius, că el a zis multe chestii de felul ăsta.
de cele mai multe ori însă, încrederea mea în oameni e contrazisă de realitate. omul juca atât de prost, încât cred că îi era rușine să joace cu un cunoscut.

și mi-am amintit în felul ăsta de o altă chestie din copilăria mea. cel mai mult îmi plăcea, copil fiind, să mă joc. jucam golf și tir cu arcul, dar cel mai des șah și fotbal. cel mai mult îmi plăcea să joc șah cu bunică-miu, că-l furam la piese când nu era atent și cel mai puțin îmi plăcea cu taică-miu, pentru că se oftica dacă-l furam la piese, iar eu nu găseam nimic interesant în jocul de șah dacă nu puteam să-l fur pe adversar la piese. în asta consta pentru mine tot suspansul și implicit plăcerea jocului. îmi plăcea însă, foarte mult, să joc și singur. cam ca în jerry's game, filmulețul ăla de la pixar. de fapt nu jucam singur. jucam eu și invocam un adversar imaginar, unul inspirat din realitate, căruia îi făceam eu mutările. în general era unu` de la țară de la mine, pe care-l cunoșteam și nu-l suportam, unu Ardei. Ardei era unu cu vreo 5 ani mai mare decât mine, care mă enerva așa de tare, că l-aș fi înecat în propria-i vomă. și Ardei mereu pierdea, că întotdeauna făcea mutări idioate. skillul jucătorului era inspirat din realitate. eu făceam mutări geniale, de spartan, Ardei făcea mutări stupide, de oligofren.

ah, era să uit. prin analogie cu alergatul pe apă, există și alergatul pe cărbuni încinși. vă invit plin de căldură să încercați. în special ăia care ajungeți la mine, căutând pe gugăl sintagme derivate din cuvântul porno. să-mi ziceți apoi dacă mitul se verifică sau nu...

joi, 28 mai 2009

cum o să eradichez eu gerontofilia

citeam pe net de dimineață o știre, cum că în nu știu ce comună din românia, bătrânele dorm cu topoare și furci sub pernă, de teama violatorilor. știrea e mai veche, dar dupa ce-am citit, mi-a venit o idee, care ar putea reduce semnificativ, poate chiar de tot, numărul de violuri asupra babelor. idee pe care o s-o zic la timpul potrivit.

gerontofilia, prin definiție, e opusul pedofiliei, adică atracția sexuală față de bătrâni. eu zic că nu e altceva decât un cuvânt inventat de psihologi, pentru că trebuiau să-i spună cumva. adică un tânăr păstor nu poate să ardă o babă pur și simplu, că așa simte el nevoia, trebuie să fie gerontofil ca să o facă. pun pariu că niciunul din cei care au ars o babă, nu știa în momentul faptei, că el săvârșește un act de gerontofilie. e ca și cum i-ai da unuia să aleagă între o băbăciune de 80 de ani și o prospătură de 20 și ăla ar zice "o aleg pe cea de 80, îmi plac mumiile, sunt gerontofil!".

majoritatea cazurilor de genul, se petrec la țară, că pe acolo sunt cei mai virili bărbați, care dacă nu au în ce să și-o bage, și-o bagă în orice. la țară poți lejer să marchezi la o tânără între 14 și 30 de ani cu un suc și un pachet de țigări. dar acum cu criza financiară, țigările sunt scumpe, banii puțini, salamul e bine păzit, de păpuși gonflabile nu mai vorbesc. așa că trebuie să se muțumească cu babe, care sunt mai accesibile, nu trebuie convinse, iar la țară se găsesc la tot pasul. și atunci, ce facem? le lăsăm pe bătrâne pradă fanteziilor sexuale ale junilor rurali, sau facem un plan bine pus la punct pentru combaterea fenomenului?

ca orice idee genială, ideea mea e simplă. dar să încep cu începutul. în copilăria mea, la țară la mine, nu prea existau băi. și când zic că nu prea erau, oarecum exagerez, pentru că nu erau deloc. erau veceurile în curte, sau dacă nu erau veceuri în curte, era livada în spatele casei. noi, copii fiind, când ne tăiau căcările, îi dădeam drumu pe unde apucam, prin șanțuri, pe după copaci, pe prunduri, ne ștergeam cu urzici și mărăcini, ca niște adevărați spartani ce eram. alții, mai pudici, nu se puteau elibera așa în aer liber și mergeau la cel mai apropiat veceu. alegeam de obicei, veceurile bătrânilor pentru că alergau încet, nu vedeau bine și nici nu ieșeau des din casă. unu pândea să nu vină cineva și ceilalți își făceau treaba înauntru. era amuzant. între timp lumea s-a emancipat, și-au făcut băi in casă, au început să apară veceurile publice și au dispărut problemele astea.

aici vin cu ideea mea. să fac un fel de chestii publice, ca niște veceuri, dar care să nu fie veceuri. cum sunt confesionalele alea la catolici, cabinele alea în care intri și vorbești preotului printr-o gaură. așa să fie și astea, dar cu gaura din perete mai mică. îți bagi prietenul cel mai bun acolo, îl agiți un pic și îl scapi de surplus. interiorul găurii să fie acoperit cu material lubrefiat, gen silicon, care să îl mângâie fin, delicat, pe marele prinț și să-l trateze cum se cuvine. pot fi puse pe pereți lcd-uri pe care să ruleze ceva porneu care să te introducă în atmosferă, vibromasaj, substanțe afrodisiace în aer sau chiar ochelari 3d ca la muviplecs, în funcție de nivelul cerințelor care se impun. la țară se va introduce varianta standard, din lemn, cu doar o gaură în perete.

am găsit și numele potrivit pentru invenția asta, le spun vagine publice. să vă zic și de ce. din 2 motive de fapt. primul e pentru că vor semăna și vor avea funcția unui vagin, iar al doilea, pentru că vor fi publice.

vine tânărul de la țară, obosit după o zi de muncă și turmentat după juma de seară în cârciuma din sat, cu alcoolu-n nas și ce face, se bagă frumos în vaginul public, se destreseaza și își vede liniștit de drum. adică nu are cum să fie mai plăcut să ți-o bagi într-o babă decât în vaginul meu public.
pe lângă faptul că voi deveni eroul bătrânelor de pretutindeni, o să se creeze spații mai adecvate, mai elocvente în penitenciarele din țară, o să salvez viitorul agriculturii românești, pentru că vor fi mai mulți tineri în libertate care să are ogoarele, o să scadă numărul divorțurilor și natalitatea, că și-așa suntem destui.

iar apoi o să scot cuvântul gerontofilie din dicționar.

miercuri, 27 mai 2009

ghei5

ca orice român care se respectă, am și eu cont pe un site din ăsta de socializări on-line și anume hi5. când zic se respectă, mă refer la momentele alea când nu ai altceva de făcut decât să stai în fața calculatorului. iar la calculator nu ai ce să te joci, nu ai chef de filme, iar pe gsp.ro ai citit toate știrile postate în ziua respectivă.
și în momentul ăla intri pe hi5 să te binedispui. pe hi5 sunt multe genuri de oameni, am scris despre o parte din ei aici. trec peste faptul că mintea celor mai mulți utilizatori e nulă, peste laitmotivul comentariilor de pe hi5 și anume "cine poate stâlci cel mai mult limba română?!".
nu explic procedurile, pentru că oricum știu că toți aveți măcar un cont pe site-ul amintit, iar ăia care ziceți că nu aveți, sunteți ipocriți. deci chestia asta cu adăugatul de noi prieteni pe hi5, e ca și cum a avea o listă plină cu necunoscuți te face să te simți mai bine, mai iubit, mai apreciat. râd copiii de tine pe stradă și nu te vrea nimeni, dar tu ai o mulțime de prieteni virtuali pe hi5, ce-ți poți dori mai mult?
deci ce trebuie să faci ca să ai lista plină de contacte? trebuie să adaugi contacte, desigur. de unde le adaugi? din lista ta de messenger, știți cum se face. acum o să mă intrebati "învățătorule, ce facem când i-am adăugat pe toți din messenger, ne oprim?" și eu vă răspund "nu vă opriți, adăugați necunoscuți". aici vroiam să ajung, la a adăuga necunoscuți. eu sunt un tip care înțelege multe chestii, iar hi5-ul nu face excepție în general de la chestiile pe care eu le pot înțelege. cu o mică excepție, o să v-o zic la momentul potrivit.

prin urmare, sunt baieții care adaugă fete necunoscute. le adaugă din mai multe motive. pentru că vor să le fută, pentru că le place cum arată, pentru că se indrăgostesc la prima vedere, pentru ca vor sa le fută, pentru că vor să aibă cât mai multe fete în listă și în felul psta să pară populari, pentru că vor să se simtă iubiți și apreciați și nu în ultimul rând pentru că și-ar dori, poate, în viitor, dacă își vor da și ele consimtământul, să le fută.

apoi sunt fetele care adaugă baieți necunoscuți, din exact aceleași motive ca cele de mai sus. la fete se adaugă și căsătoria, pentru că ele, de la vârsta de 18 ani, își doresc să se căsătorească, iar hi5-ul e unul din multele mijloace prin care ar putea să-și întâlnească viitorul soț.

sunt desigur fetele care adaugă fete necunoscute în listă. aici motivele nu sunt așa numeroase. cu toate că dacă întrebi o fată despre aceste motive, sigur ar putea înșira o listă de măcar 15 motive care la prima vedere ar putea părea logice și de bun simț, nu vă lăsați păcăliți, pentru că adevarărul e altul. fetele adaugă alte fete din invidie. niciodată o fată nu o să adauge în listă o necunoscută mai urâtă decât ea. întotdeauna va adăuga pe una mai bună, mai frumoasă, cu țâțe mai mari, cur mai mișto, mai mult succes la baieți, pentru a încerca împreună cu prietenele ei să îi găsească defecte, să o bârfească.

și ajung în cele din urmă la excepția aia de care ziceam mai sus, singura chestie de pe hi5 pe care eu nu o ințeleg. băieții care adaugă băieți necunoscuți pe hi5. orice pot ințelege din ce înseamnă hi5, mai puțin asta. adică nu cred să fie așa mulți băieți care să vrea să și-o ia la ochiul maro la noi în țară. atunci care o fi motivul, că tot stau și mă gândesc? în ultimele câteva zile m-au adăugat 3 domni necunoscuți. îmi place să cred că eu nu am meclă de băiat care să vrea sa se fută cu persoane de același sex, respectiv masculin. chiar cred foarte tare chestia asta. atunci ce-or vrea ăștia de la mine? mă gândesc că poate, vreodată, conștient sau nu, le-am făcut un rău și acum vor să se răzbune, dar mai întâi vor să mă cunoască, să pătrundă în adâncul psihicului meu, să mă descopere, să vadă cum mă pot lovi cel mai tare, în așa fel încât, răzbunarea lor să aibă cel mai devastator efect.
sau pur și simplu sunt idioți.

îi înșir mai jos pe cei 3 despre care v-am vorbit
lucian cristian din târgu jiu
darius supranumit golanu88, despre care tot ce vă pot spune este că-i din românia
burghiu cristi din siriu
ăsta din urmă e chiar foarte aproape de locul unde am copilarit eu, deci nu cred că-i doar coincidență.
dacă îi cunoașteți, vă rog să le transmiteți o muie sinceră din partea mea, cât și tradiționalul "ia pula". dacă nu, nu.
iar celor 3, vă doresc să fiți sodomizați de cea mai mare mătărângă, a celui mai homosexual ghei, care sălășluiește în spațiul carpato danubiano pontic, pentru că ce faceți voi încalcă toate legile universului.

luni, 9 februarie 2009

anunț foarte important

am văzut că se poartă în blogosferă ca atunci când îți schimbi ăsta, template-ul, să anunți mutarea. nu știu exact care-i logica, pentru că oricum ăia care ajung din greșeală nu știau că până ieri aveai altul și nu-i interesează că l-ai schimbat, iar ăia care au intrat de mai mult de 2-3 ori au observat probabil schimbarea dar nu-i interesează.
așadar,

taadaaaaaaaaammmmmm

mi-am schimbat template-ul. nu a fost deloc ușor, dar până la urmă am reușit. am pus în locul ăluia vechi și albastru, pe ăsta nou și albastru.

mulțumesc.

am fost la teatru cu 2 babe odioase

frumos la teatru. liniște, miros plăcut, semi-întuneric, temperatura optimă, privirea la 63 de grade cu normala la sol . am fost de multe ori la teatru, îmi place că se doarme bine.
ce mă enervează cel mai tare la oameni, în afară de prostie, e ipocrizia.
am fost la "veronica se hotărăște să moară", după cartea omonimă a celebrului paulo coelho, fratele de cruce(sau de sânge, nu-mi amintesc exact) al războinicului luminii.
piesa e total neinteresantă pentru cititorii mei, voi cei care ajungeți aici căutând pe gugăl sintagme derivate din cuvântul "porno". se vorbește despre oamenii care se înconjoară de ziduri de ignoranță, de singurătate, de monotonie, despre faptul că nebunia e o chestie de percepție și despre cum societatea îi cataloghează ca nebuni pe toți cei care nu intră în tiparele considerate normale, despre cum oamenii își otrăvesc mintea și sufletul, despre nevoia de a descoperi noi moduri de viață și de a ieși din rutina zilnică, despre cum fiecare secundă a existenței este o alegere între viață și moarte...am început să devin plictistor, știu.
ce m-a făcut pe mine să scriu aici, au fost 2 babe obscure, nefutute, ipocrite, needucate, care se aflau poziționate fix în spatele meu. eu, personaj curios din fire, am ascultat ce vorbeau ele înainte de piesă. erau genul ăla de babe care simțeau nevoia să epateze:
baba numărul 1(cu voce tare, să se audă): te-au trecut și pe tine pe lista de candidați...?
baba numărul 2(răstit): da...
bn1: pe bucurești?
bn2: nu, pe țară...
bn1: pe mine m-au sunat ieri, dar nu eram acasă. am fost la tnb, la piesa x.
bn2: ...
bn1: și mâine am bilet la operă.
...se stinge lumina...
bn1: lasă-mă pe mine la margine, că o să plec mai devreme și nu vreau să deranjez.

piesa începe,....,vine pauza. cum căscam eu trezit din somn de luminile alea de pe tavan și mă frecam la ochi semi-adormit, le aud pe babe din nou, lovindu-mă cu vorbele lor de duh, peste timpane:
prima babă: nu mă așteptam să se râdă la coelho.
a doua babă: păi dacă au venit ca la desene animate, ce vrei...?
eu(îi răspund politicos, în gând): ce vreau? păi aș vrea să îți tai capul și să ți-l înfig în cur, să-ți rup o mână și să te bat cu ea până fac entorsă.

s-au ridicat și au ieșit. m-am uitat după ele ca să știu cui îi dau o flegmă-n păr la ieșire, dar nu s-au mai întors. piesa reîncepe, lumina se stinge, eu mă culc la loc,..., lumina se aprinde, mă trezesc speriat de zgomotul aplauzelor. lumea era în delir. încep și eu să aplaud frenetic și să fluier cu 2 degete sub limbă, impresionat la maxim de piesă. babele nu s-au întors după pauză.

ce am înțeles eu în seara respectivă: o lege nescrisă a teatrului, spune că la coelho nu se râde. se plânge, se doarme, se fute, se mănâncă semințe( la eduard al 3-lea se mănâncă bake rolls, futu-i în gură pe cei 2 din dreapta-față, care mi-au deranjat atunci somnul, cu punga lor foșnind). să nu vă pună dracu` să râdeți, pentru că sigur se va găsi o babă din sală să vă atragă atenția asupra legii nescrise.
acum nu știu ce e mai de căcat. să mergi la o piesă de teatru dar să nu stai până la final sau să te bușească râsul(ca pe 90% din oamenii din sală) când apare pe scena o actriță la 60 de ani, de la care, uitându-se la public, te aștepți să zică orice, numai "masturbează-te!!!", nu.
te duci la teatru ca să dormi bine sau ca să te poți lăuda apoi "știi, eu am fost la teatru, sunt o babă cultă, iubesc opera și tot ce e frumos dar la coelho nu se râde!" ??
e ca și cum ți-ai lua bilete la finala champions league, dar nu stai până la final, măcar să vezi cum se termină, cine câștigă, pentru că jocul nu te încântă. poate nici măcar nu-ți place fotbalul dar te duci și tu să mai scapi de nevastă, de copii, de soacră sau de orice alte personaje de care bărbații vor să scape în general. să mai dai și lecții pe acolo, "la fotbal nu se urlă, mi-ar plăcea ca toată lumea să privească meciul în liniște, să aud și eu indicațiile antrenorului".

FOARTE IMPORTANT!!! ca să dormi cât mai bine, trebuie să stai undeva central în sală, între cât mai multe persoane. dacă te izolezi prea tare, când începi să sforăi, toată lumea o să știe de unde se aude. dacă ești între oameni, or să știe maxim 2-3 persoane că tu prestezi.