joi, 4 decembrie 2008

Un tip merge pe autostrada 57 cu mașina și ascultă radioul. La un moment dat, la radio, crainica anunță:
- Pe autostrada 57, un nebun merge pe contrasens.
Tipul foarte enervat:
- Nu unul, sute, sute!

sâmbătă, 25 octombrie 2008

un fel de test

să presupunem ca ești într-un concurs televizat, iar cel care prezintă îți arată în față 3 cutii. îți spune că în interiorul uneia dintre cutii se află cheile de la o mașină, iar în celelalte 2 nu se află nimic. el știe în care se află cheile. îți mai spune să alegi una din cele 3 cutii iar dacă o alegi pe cea corectă, cheile sunt ale tale. tu alegi cutia numărul 1, după care prezentatorul îți deschide cutia numărul 3, în interiorul căreia nu se află nimic. în momentul ăsta el vine cu o ofertă și îți dă voie să schimbi cutia aleasă dacă vrei. adică să alegi cutia numărul 2, in locul cutiei numărul 1 alese inițial.
ai rămâne la prima opțiune sau ai face schimbarea?

viorel la zoo si acceleratorul de particule...

...sau invers!
desi am crezut ca ecourile provocate de experimentul CERN despre care am scris aici au disparut, mi-a fost dat sa citesc ceva pe net, in care cineva acuza experimentele astea, in care niste savanti din geneva incearca sa faca o "fiziune". ca un tanar impertinent ce ma aflu, simt nevoia sa fac 2 precizari:
in primul rand, "fiziune" nu se afla in dictionarul niciunuia din dialectele limbii romane, singurele apropiate ca forma fiind fisiune si fuziune (nucleara). ambele stau la baza bombei cu hidrogen, deci nu se pune problema sa incerce ei asta acum.
apoi, ganditi-va la bietele servere, ale caror memorii asuda, nevoite fiind sa imprastie in lumea asta mare prostiile voastre. ideea de blog iti da dreptul sa scrii ce vrea pula ta, in general, am inteles. dar simtul realitatii ar trebui sa te impiedice sa o faci.

de fapt eu vroiam sa va zic un banc dar pentru ca e prea scurt m-am gandit sa-i fac si introducere. asadar, bancul:

stiti ce a zis viorel cand a mers la zoo si a vazut girafa??
"-asa ceva....nu exista!
"

luni, 20 octombrie 2008

haz de necaz

cateva catrene care mi s-au parut amuzante aici :)

joi, 16 octombrie 2008

word cup 94

oare cat timp va mai trece pana vom vedea din nou asa ceva??

romania columbia 3-1


romania argentina 3-2


astazi nu reusim sa mai marcam 3 goluri nici insulelor feroe...

marți, 14 octombrie 2008

the road to guantanamo


un film documentar care mie mi-a placut destul de mult. e povestea a 3 tineri britanici din Tipton cu origini pakistaneze, aflati la momentul nepotrivit in locul nepotrivit, acuzati pe nedrept de terorism dupa atacul de la 11 septembrie si incarcerati timp de mai bine de 2 ani la baza navala americana din golful guantanamo, cuba.
filmul prezinta in paralel reconstituirea experientei, interviuri cu cei 3, cat si declaratii ale oficialilor americani din acea vreme.
sunt prezentate printre altele, metode de tortura fizica, psihica si de interogatoriu din lagarele de detentie x-ray si mai apoi delta din guntanamo, aceste metode fiind violari ale conventiilor de la geneva.
nu spun ca unii sau altii au dreptate, dar e un film destul de bun si in acelasi timp un altpunct de vedere asupra unor evenimente care au avut loc dupa atacurile teroriste...
recomand.

luni, 13 octombrie 2008

san marino, fmm :)

in primul rand, sunt sigur ca dupa postarea asta, la un moment dat, o sa apara un imbecil care sa ajunga pe blogul meu cautand "porno san marino" pentru ca da, san marino e o tara daca nu stiati. san marino e o enclava in italia, ca suprafata cam cat un sfert din bucuresti. nationala lor de fotbal are o medie de cam un gol la 10 meciuri, ultimul l-au dat fix cand nu trebuia. pusesem pariu cu stanley ca vreo 9 echipe nationale alese de mine n-or sa marcheze in weekendul trecut. daca avea el dreptate, ii dadeam 5 ron...daca aveam eu, imi dadea el mie 550 ron. dintre alea 9 doar san marino a inscris, asa ca stanley mi-a luat 5 ron. noi sa fim sanatosi...

vineri, 19 septembrie 2008

dan diaconescu rupe tacerea: elodia e in spania, face filme xxx

am povestit intr-o postare anterioara cum mi-am facut eu cont pe un site de monitorizare si am promis atunci ca o sa va arat si voua ce scriu romanii in motorul de cautare ca sa ajunga aici, pe blogul meu. poate cine stie, unii dintre cei care vor citi, or sa se regaseasca in ip-urile de mai jos. :D

asadar, se poate ajunge pe acest blog cautand urmatoarele:

85.121.207.39 - porno groenlanda
81.180.172.90 - porno cu negrese
89.47.68.145 - video porno spania
84.223.67.88 - download free buna seara doamnelor domnisoarelor
79.116.35.253 - muie pizda gratis
89.165.252.228 - galerie foto la profilul de hi5
89.122.225.170 - andrea marin cand lua muie
78.96.236.147 - porno 15 ani
92.84.76.39 - fete dansand porno 18 xxx
85.204.76.185 - porno spaniole
79.114.206.137 - porno spania
89.44.16.204 - porno cacat
92.84.147.183 - video clip cu futai
81.196.86.238 - pizda de porno
86.121.119.203 - youtube zoofilie si zoofili videoclipuri
89.38.166.200 - cele mai tari filme porno cu fete care se fut
92.84.173.155 - porno in spania
87.4.235.113 - futaiuri cu pule rupte
86.120.236.150 - porno hermafroditi
86.107.216.174 - blonde 18 ani futute in cur clipuri
86.121.4.89 - porno cu poponari
92.80.88.225 - otv dan diaconescu rupe tacerea
89.46.82.2 - cantece porno
77.28.61.242 - spania porno
89.44.66.226 - porno cu tarani
81.196.60.95 - porno cu mirela stelista
79.117.68.43 - vibrator in anus porno
89.123.159.186 - google porno
86.124.194.76 - cintece porno
79.117.106.187 - porno ii place sa manance cacat
85.122.64.54 - google.porno
89.211.49.2 - pula alba pizda neagra filmule
89.136.243.161 - pono spania
89.122.225.213 - porno spania
92.80.236.111 - videoclipuri porno cu fete din romania futute pe
82.133.33.98 - baieti care fac porno
86.106.41.24 - porno cu tarani
89.136.68.7 - incest porno trening sua
78.96.18.21 - forrest porno
92.83.151.61 - piept de fat porno
213.140.15.162 - porno spania
86.107.119.46 - google porno
83.103.142.120 - caut pizde cu
86.107.216.174 - blonde 18 ani futute in cur clipuri
78.96.19.123 - dansatoare taraf tv porno
89.42.243.11 - porno cu tarani
92.81.169.169 - incest mama si fiul futai video
79.118.181.30 - hermafrodit
85.121.62.70 - porno din spania
89.38.14.32 - pornospania
84.232.179.249 - porno de dragoste
86.125.179.77 - pizda de negresa
92.80.195.225 - futute in wc luate cu camere
92.83.158.64 - pf daniel predici audio
86.121.3.130 - video porno hermafroditi
77.81.113.17 - porno zoofilie ungaria
92.81.65.40 - gay pedofili fete sexi curve
92.83.114.177 - clipuri porno sado maso
87.2.228.71 - hermafroditi xxx
92.84.11.86 - porno cu cacat la cur
84.125.110.86 - porno tarani
89.122.36.101 - targul de la biscani
85.121.193.57 - hi5 de frezati
79.154.137.233 - porno spania
89.123.113.142 - cintece pornografice
86.106.201.91 - cacatul de guta
86.106.0.99 - tipuri diferite de cacat
86.107.216.174 - blonde 18 ani futute in cur clipuri
193.219.117.70 - sex incest porno tarfe
79.114.213.153 - pornoromania
87.3.58.243 - you tube muzica populara
92.80.128.122 - malina olinescu muzica video vrajitoarea
89.42.14.108 - you tube faze tari futaiuri fara
88.254.87.144 - porno polonia
89.41.156.128 - filme porno cu ulei
92.80.226.30 - curve care asi arata pizda la web
79.119.122.152 - dansatoare de pe taraf care face porno in maerica
85.186.181.79 sex la 13 ani un tata isi fute fata pedofilie 1
89.34.34.168 - porno numai cu negrese
89.43.210.141 - porno in anus cu puli mari
82.79.173.76 - you tube porno free pula marte
79.113.42.106 - porno linie
62.231.116.230 - futai incestuos
87.165.90.245 - hermafroditi care se fut
83.103.222.207 - xxx hermafroditi incest
84.124.208.68 - cel mai recent film porno romanesc de senzatie
62.224.92.80 - porno cu femei ce sug pula la caini
195.149.67.246 - linie porno
86.126.167.27 - incest futai muie cur limbi
92.84.162.66 - porno in spania
210.230.139.103 - japoneze la veceu porno
89.123.62.101 - google porno
92.80.166.176 - porno spania
79.113.183.34 - vaginul negresei
79.118.6.44 - sunet pentru a te caca
79.116.35.33 - hermafrodite video porno
89.43.150.86 - porno spania
79.117.47.169 - porno cu blonde
79.117.187.89 - ne doare in pula de caiac
89.114.212.105 - porno cu cacat
79.112.240.136 - google porno futai
85.122.7.133 - dezvaluiri cum sa futut cu cineva din familie inc
89.41.180.126 - porno sex pizde pule mari futui Deschide
89.123.65.133 - porno spania
84.127.192.210 - porno spania
84.127.192.210 - porno spania
92.83.250.37 - ceausescu elena porno
92.80.39.246 - porno cu hermafroditi
92.80.39.246 - hermafrodit xxx
193.33.118.210 - google porno
79.112.98.14 - porno lift
92.84.16.144 - filme porno cu fete care isi baga obiecte in gaur
69.41.60.34 - japoneze la veceu porno
79.112.28.243 - zoofili porno
86.106.113.42 - porno- mananca cacat
79.112.28.243 - zoofili porno free
92.81.123.98 - sarmale porno
92.84.135.120 - incest porno travestiti gratis
79.113.220.218 - porno blonde
89.165.239.242 - futai cu zoofili
93.149.142.156 - porno spaniol
92.82.101.154 - pasarici
89.122.61.31 - porno pania
93.149.142.156 - porno spaniol
92.82.101.154 - pasarici
89.122.61.31 - porno pania
79.119.109.144 - poze porno pe hi5
80.58.205.102 - poze porno pe hi5
92.83.11.125 - melodia din o eleva buna rau face streaptese
92.80.209.39 - porno spania
86.55.240.117 - senzati porno
85.85.247.239 - porno spania
81.36.240.40 - nicolaie guta toate relele de pe pamant yotube
213.233.101.16 - care sunt sirurile porno free
89.123.131.237 - porno cu tarani
89.123.166.86 - japonez incest porn
78.96.168.120 - youtube
83.224.178.22 - lupi fiorosi
213.164.225.133 - porno en la spania
92.80.150.153 - cea mai tare futaie din matca
89.37.213.167 - filmulete porno cu adolescente care se fut la sco
86.126.191.147 - lista cu negrese porno
79.113.36.217 - emotii porno
79.117.43.116 - senzatii porno
89.43.217.36 - tarfa buna dp taraf fututa prin america 2 porno x
83.166.210.59 - porno google
86.106.41.24 - porno cu tarani
89.122.225.170 - andrea marin cand lua muie
86.125.68.130 - porno cu cacat
79.117.168.166 - oaca canta in memoria lui caiac
85.204.86.61 - porno fete care mananca caca
89.136.18.238 - tipuri de cacati
85.120.20.182 - porno picioare
82.78.54.223 - video porno pe hi5
86.122.36.197 - tricou mulat puma
86.107.217.84 - tipuri de cacati
92.80.181.232 - porno spania
79.117.134.162 - porno oral sadic
86.107.217.84 - pornospania
78.97.170.49 - filme porno cu femei stropind prin pizda
89.123.29.239 - pasarici
86.122.155.3 - porno cu uni se caca in gura la una
82.79.1.138 - hermafrodite porno
92.83.132.17 - nicolae guta manele prostu nu e prost destul daca
78.97.18.83 - filmi porno gratuite cu caini si femei
86.124.230.180 - porno spaniol
79.117.104.255 - cantece porno
86.34.197.10 - jocuri ps2 la flanco
92.82.26.169 - negrese porno
79.119.96.30 - porno pe
79.117.135.156 - porno oral sadic
85.85.247.239 - porno spania
78.97.58.234 - slugi p
86.126.166.87 - porno cu hermafrodite
86.121.178.102 - porno a
89.122.193.87 - porno spania
86.107.217.84 - pornospania
89.43.107.109 - porno spania
193.33.33.2 - goole porno
92.82.163.224 - porno cu cacat
89.137.59.180 - porno spania
217.201.73.210 - google.porno
82.77.129.0 - porno zoofil
92.80.165.229 - porno felatie
212.0.213.159 - porno spania
172.190.174.205 - fumat brebex
93.112.121.14 - porno.spa

miercuri, 17 septembrie 2008

prison break

un fel de michael scofield în varianta canină. :D

marți, 9 septembrie 2008

si totusi vom trai

mi-a aratat ieri cineva un articol in care se vorbea despre LHC, mediatizatul accelerator de particule construit de organizatia europeana pentru cercetari nucleare CERN si m-a intrebat daca o sa murim sau nu. in articolul asta erau prezentate tot felul de previziuni apocaliptice care culminau cu o posibila disparitie a universului intr-o posibila gaura neagra aparuta in urma experimentului, toate scenariile sumbre fiind elaborate de citez "niste cercetatori grupati in jurul unui teoretician al haosului".personal, cunosc si eu cativa teoreticieni ai haosului. :D
daca stam sa ne gandim, arsenalul nuclear de pe pamant, insumat, ar putea distruge in totalitate planeta de cateva ori. ce mai conteaza daca e vorba despre pamant sau despre univers. pentru noi e cam acelasi lucru.

pentru ca ma pasioneaza si am citit destul de multe despre fizica cuantica, astrofizica, fizica atomica am sa-mi spun si eu parerea, in termenii mei de nespecialist.

prin urmare,
acum vreo 14 miliarde de ani nu exista nimic din ceea ce stim sau ne imaginam noi in momentul asta. exista doar o singularitate gravitationala, adica "totul" se concentra la un punct de volum ce tindea spre 0(zero), cu masa infinita, cu o forta gravitationala imensa. la acel moment niciuna din legile fizicii de orice fel nu se aplica. la un moment dat ceva s-a intamplat si acest punct "a explodat." o data cu aceasta explozie au aparut o gramada de chestii foarte utile pentru noi oamenii, cum ar fi universul, spatiul si timpul.

oamenii astia vor sa recreeze la o scara infinit mai mica acest big bang si implicit conditiile existente imediat dupa "marea explozie", mai exact intre momentul 0 si 10 la puterea -43 secunde. de ce tocmai 10 la -43 secunde??
de a lungul timpului omul a constientizat anumite limite, cum ar fi zero absolut, temperatura care nu poate fi atinsa, viteza luminii in vid, care nu poate fi depasita. cel mai mare impact insa il are asa numitul "zid al lui planck". zidul lui planck este tocmai acel moment de timp de 10 la -43 secunde dupa "explozia" initiala, moment in care tot universul incapea intr-o sfera cu raza de 10 la -33 centimetri. cercetatorii au reusit sa recreeze evolutia universului, mergand in sens invers, din prezent pana la acest moment in care ei se lovesc de bariera lui planck. inainte de acest moment exista o singura forta, gravitatia. aceasta era atat de mare incat indoia totul inclusiv spatiul si timpul. lipsiti de aceste 2 concepte oamenii de stiinta nu au putut trece de momentul amintit. si nu e vorba ca nu stim ce s-a intamplat in intervalul de timp, dar nici macar nu putem concepe teoretic ce a existat acolo. de aceea se spera ca punand in practica acest accelerator de particule se va descoperi exact ce a fost acolo.
de ce vor oamenii de stiinta sa vada ce a fost acolo?? pentru ca ar putea da raspunsuri la multe intrebari despre:

bosonul higgs
se crede ca imediat dupa big bang a aparut asa numitul camp higgs, generat de o particula teoretica numita bosonul higgs. acest camp e important pentru ca se presupune ca el este cel care prin "cuplarea" cu diverse particule le atribuie acestora anumite proprietati, dintre care cea mai importanta fiind masa, de unde bosonul e numit si particula lui dumnezeu. acest camp este insa imprastiat perfect uniform este tot, in tot universul, din aceasta cauza neputand fi masurat. poate fi depistat numai prin concetrarea unei cantitati enorme de energie intr un singur punct din spatiu, lucru care se poate intampla in acceleratorul de particule.

supersimetria
de asemenea cercetatorii vor sa studieze supersimetria, un concept care permite explicarea uneia din cele mai mari descoperiri din astrofizica, aceea ca materia vizibila(planete, stele, galaxii) reprezinta doar 5-10 procente din masa universului. ceea ce se credea a fi vid cosmic este de fapt un amestec de materie intunecata/energie intunecata. se crede ca acestea sunt responsabile pentru expansiunea accelerata a universului datorita presiunii negative pe care o exercita.

antimateria
este termenul folosit pentru a defini opusul materiei. pentru fiecare particula cunoscuta exista o antiparticula cu aceeasi masa si sarcina contrara(antiproton, antielectron, antineutron).o particula care intra in coliziune cu antiparticula sa, se anihileaza rezultand o serie de radiatii. se presupune ca la momentul zero au fost create cantitati egale de materie si antimaterie dar dintr un motiv necunoscut acestea nu s-au anihilat, iar in timp cantitatea de antimaterie s-a diminuat. nu s-au gasit in galaxia noastra sau in cele vecine urme importante de antimaterie, singura varianta pentru a o studia ramanand crearea ei pe cale artificiala intr-un accelerator de particule.

teoria supragravitatiei si teoria membranei
s-a constatat faptul ca forta gravitationala este mult mai mica in comparatie cu forta electromagnetica sau cu alte forte, desi la nivel universal se manifesta ca o forta deosebit de mare. se presupune ca gravitatia se scurge intr-un univers paralel, forta gravitationala care ramane in universul nostru fiind diminuata. aceasta teorie a dus la aparitia teoriei membranei in care se presupune ca exista nu 4 dimensiuni(cele 3 spatiale+timp) cum se crede, ci 11. la fel, aceste fenomene se pot studia in acceleratorul de particule.

posibilele descoperiri pot deschide drumul catre niste concepte care poate nu par realizabile in acest moment, cum ar fi calatoria in timp, in universuri paralele, in hiperspatiu si multe altele.

prin urmare, ca sa raspund, parerea mea e ca nu vom muri, ca acele minuscule gauri negre care se vor crea nu ne vor inghiti planeta ci vor disparea exact la fel cum au aparut.
eu cred ca daca exista un atat de mare pericol precum spun unii, aceste experimente nu ar fi continuat.

tupac a zis intr-un fel de film autobiografic, documentar, urmatoarele cuvinte "...we grow, we all grow, we`re ment to grow, we either evolve or we disappear".
evolutia e buna. ea sta la baza supravietuirii omului ca specie. am supravietuit pentru ca am evoluat. evolutia vine din curiozitate. curiozitatea e cel mai puternic atribut al omului, ea l-a ajutat sa progreseze, sa coboare din copac, sa scoata capul afara din pestera, sa descopere focul, fierul, etc. fara oameni curiosi, care au gandit altfel decat ceilalti probabil am fi crezut si azi ca pamantul e plat sau ca toate corpurile ceresti se invart in jurul planetei noastre.
desigur si atunci au existat cei care se intrebau de ce nu cad de pe planeta oamenii care se afla "la polul opus fata de ei"....in fine, nu stau sa explic.

si ca sa inchei, partea buna despre toata treaba asta e ca daca gresesc n-o sa mai aveti posibilitatea sa-mi spuneti ca n-am avut dreptate. :D

duminică, 7 septembrie 2008

despre cuvinte vulgare și figuri de stil

cineva, o domnișoară, mi-a reproșat (nu personal) că folosesc cuvinte urâte, vulgare pe acest blog.
eu sunt un tip subiectiv în ceea ce privește persoana mea. criticile le accept doar din partea celor apropiați, atunci cînd îmi sunt prezentate mie personal și îmi sunt aduse argumente valide. în marea majoritate a cazurilor am dreptate, pentru că foarte-foarte-foarte rar îmi dau cu părerea despre lucruri pe care nu le înțeleg sau de care nu am habar.
ce e scris aici e scris pentru mine în primul rând, pentru cei interesați să citeasca în al doilea rând. pentru ceilalți e plin internetu de site-uri "pentru toate vârstele, pentru toate gusturile". ai avea dreptul să mă judeci într-o oarecare măsură, dacă într-o discuție purtată cu tine eu aș fi folosit unul din cuvintele la care te-ai referit...ceea ce nu s-a întâmplat și n-o să se întâmple! deci dacă mai ai păreri de felul ăsta mi le spui mie sau le ții pentru tine.
aș putea să folosesc pe blogul ăsta cuvinte la care tu ai sta cu dexonline.ro deschis în tab-ul alăturat, dar pentru ce??

cuvintele astea pe care tu le vezi vulgare, încearcă sa le privești ca pe niște figuri de stil. figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau construcţia gramaticală uzuală pentru a da mai multă forţă unei imagini sau expuneri. făcând o paralelă, eu prin cuvintele astea dau mai multă forță expunerilor mele de pe acest blog...pac-pac, mă înțelegi?? uite câteva exemple:
epitet: "o muie sinceră din partea mea"
metaforă: "pizdă tu, stăpâna pulii, prin ale noastre gânduri luneci..."
comparație: "ai ajuns precum un coi sub toc"
hiperbolă: "doar noaptea-i mai lungă ca pula mea"
personificare: "pula lui era din ce în ce mai fericită"
sinecdocă: "la cheful de aseară erau peste 30 de pizde"
repetiție: "pizdă, pizdă, te iubim"
antiteză: "el o pulă ce se roagă, ea o pizdă ce visează"
imprecație: "să-ți crape în 4 rotula, să ți se usuce pula!"
invectivă: "ești o curvă proastă!"

Pentru că m-ar durea enorm ca blogul meu să piardă un cititor select cum ești tu, m-am decis să adaug o etichetă nouă ca să poți recunoaște de acum postările pe care trebuie să le eviți. deci te uiți mai întâi în partea de jos a articolului iar dacă acolo scrie conține "cuvinte vulgare", atunci clar nu ți se adresează și ar fi bine să eviți să citești, pentru ca nu cumva conținutul să se precipite asupra stomacului tău sensibil.

vorbind despre mine la persoana a 3a, groparul intelectual te salută cu o deosebită considerație și te mai așteaptă pe aici...

în final, ca să vezi că "limbajul vulgar" e o chestie de nuanță, de punct de vedere, de sistem de referință, am pus un clip special pentru suflețelul tău și te las să te întrebi dacă e despre flori sau despre pule...

România fără Mutu...

...e ca o pulă fără coaie. te piși cu ea și atât.

...sau ca un ak47 fără gloanțe. înainte de război inspiri teamă dar în realitate te face și unu c-o praștie.

...nimic și cam atât.

trist. dar adevărat!

până și Neșu ar fi jucat mai bine decât Ștefan Radu. era bun un Săpunaru și pe partea stângă.

Rădoi nu e mijlocaș la închidere. Costin Lazăr este.

Rădoi e stoper. Tamaș dă bine cu pietre din câte am înțeles.

Contra e fundaș dreapta, nu mijlocaș dreapta.

Daniel Niculae e vârf de careu, nu mijlocaș stânga.

Florin Costea e un atacant foarte bun.

or să zică unii că și Franța a luat bătaie de la Austria. Așa e, a murit și capra vecinului dar vecinul are mai multe capre.

în rest a fost un meci frumos, în special pentru locuitorii unei anumite țări de la Marea Baltică, despre care știam că se pricep la baschet nu la fotbal...

PS: Mircea Sandu e un gunoi, Timișoara e alb-violet!

joi, 4 septembrie 2008

four seasons, vivaldi, sand art

autumn-vivaldi


winter-vivaldi


spring-vivaldi


summer-vivaldi

luni, 1 septembrie 2008

de dragoste, în alte feluri

am tot auzit zilele astea de "criza din osetia de sud" și de războiul dintre rusia și georgia.
toată lumea o vaicărește pe săraca georgia care a fost domle agresată de mama rusia. însă oamenii ăștia nu iau în considerare niște amănunte. georgienii au fost cei care au ocupat cu forța capitala osetiei de sud. osetia de sud și abhazia sunt 2 provincii autonome cu independența nerecunoscută. deci dacă ar fi după mine eu i-aș lăsa să se alipească în morții lor la rusia, china, burkina faso sau unde vor ei.
apoi din ce văd eu, osetia de sud a cerut ajutorul rusiei pentru ei au fost de fapt cei agresați(locuitorii osetiei) și pentru că cei mai mulți dintre cei care populează această regiune autonomă au pașaport rus. foarte frumos că își apără cetățenii. apoi, în opinia mea, orice regiune autonomă care se vrea independentă are dreptul la independență pentru că dragostea cu sila nu merge.
probabil că rusia are interese pe acolo, gen petrol, gaze naturale & shit. americanii au făcut lucruri mult mai nasoale prin afganistan, irak tot din false motive și n-a mai sărit nimeni de cur în sus sau mă rog, mult mai puțini. pe lângă războaiele din kosovo, afganistan sau irak, "agresiunea georgiei de către rusia" e chiar îndreptățită.
mi se pare mie sau situația asta seamană perfect cu cea din kosovo??
și atunci cine a avut dreptate?? separatiștii...
de ce au avut ei dreptate?? pentru că așa a zis sua...
cine nu a avut dreptate?? serbia..
acum, în rolul kosovo e osetia de sud....în rolul serbiei, georgia....
de ce atunci americanii i-au sprijinit pe cei care vroiau independența și acum sunt împotrivă??
deci vedeți?

eu nu sunt pro-rusia, sunt chiar anti-rusia. ceea ce vreau eu să subliniez e faptul că americanii nu sunt ce vor să pară, că trebuie judecate toate lucrurile cu aceeași măsură. dacă a avut kosovo dreptul la independeță, atunci și osetia are...

istoria are multe exemple în care a demonstrat că cei mai răi întotdeauna par salvatori în prima fază. cel mai apropiat exemplu este ceaușescu. probabil toată lumea a auzit de primăvara de la praga. este numele dat unor evenimente din primăvara lui 1968 în care rusia, alături de aliații ei(pactul de la varșovia, un fel de ceva anti-nato, care nu mai există) au invadat cehoslovacia ca urmare a unor reforme ale președintelui cehoslovaciei de la acea vreme, care reforme subminau oarecum influența comunistă. singurul stat din pactul de la varșovia care nu a participat, ba chiar s-a opus invaziei a fost românia, în frunte cu cizmarul șef(ceaușescu era cizmar, da!). după toată treaba asta tot occidentul a văzut în ceaușescu un fel de ceva care de fapt era cu totul altceva, dacă mă înțelegeți.... nu e mereu totul așa cum pare și chiar dacă e fair play să ținem partea celor mici, uneori ăia mici sunt ăia răi pt că știu ei că au un frate mai mare care-i învață la prostii și care vine și le sare în ajutor la nevoie...
rușii sunt de căcat ne-am lămurit dar și americanii o sug!
părerea mea proprie și personală este că doar istoria are dreptul să judece!
ce bine era să fi fost România o insulă prin Pacific...

duminică, 31 august 2008

filosofie vs relativitate :D

Anca, status -> "viata e viteza"
EU: de ce e viata viteza?
Anca: uitam sa traim mai mereu prezentul
Anca: si trece timpul pe langa noi
Anca: si zicem, ce repede trece timpul
Anca: pentru ca nu savuram niciodata momentul
EU: da ma anca, mare dreptate
EU: dar noi traim in trecut , fizic vorbind
Anca: da
EU: e o chestie de fizica relativista
EU: formele si culorile pe care le vedem noi in jurul nostru se datoreaza reflexiei luminii
Anca: asta stiu
EU: lumina se deplaseaza cu 3*10 la a8a metri/secunda
EU: deci dca noi privim un obiect il vedem fix la d/3*10 la a8a secunde in trecut, unde d=distanta in metri fata de obiectul respectiv
Anca: am inteles

mecanica ortodox-creștină

cele 3 principii fundamentale ale mecanicii ortodoxe sunt după cum urmează:

Principiul 1
"Orice om îşi păstrează starea de credință rectilinie şi uniformă dacă nu este constrâns de forţe imprimate să-şi schimbe părerea."

Principiul 2
"forța divină=md*ad."

unde,
md=masa divină;
ad=accelerația divină;

Principiul 3
"Dacă un om crede în dumnezeu cu o anumită forță, atunci biserica îl va curăța de bani cu o forță  egală și de sens contrar."

vineri, 29 august 2008

mica ţţiganiadă

din categoria "e frumos da` nu prea", târgul anual de la Biscani a adunat oameni din toată comuna Miceşti dar şi din împrejurimi. frumos la târg în opinia unora, fete frumoase, băieţi frumoşi, pepeni, struguri, s-au dat în tiribombe, şi-au luat îngheţăţuri, etc.
alţi şoldoveni mai pretenţiosi, veniţi cu chef de babardeală nu au fost la fel de mulţumiţi. au găsit numai fete de la ţară, ţinute în casă, într-un cuvânt rebuturi. ciudat, eu m-aş fi aşteptat să văd numa vedete playboy. alea care erau mai bune erau leşinate de la căldură.
drept urmare, dacă vreţi să agăţaţi ceva frumos nu mergeţi la târgul de la biscani.
am pus şi filmuleţul aicişa, ca să vedeţi şi voi aicişa că ceea ce vă spun există şi nu e produsul imaginaţiei mele,....aicişa!

miercuri, 27 august 2008

23 august

Trebuie sa cunoaştem de unde venim, ca să ştim spre ce ne îndreptăm.

la 23 august 1939, Viaceslav Molotov, ministrul de externe al Uniunii Sovietice şi Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich semnează pactul Ribbentrop-Molotov, care se vrea a fi un pact de neagresiune, dar care în realitate e o impărţire a sferelor de influenţă în Europa de est. Acest pact a avut urmări tragice asupra istoriei mai multor popoare, printre care şi a românilor.

la 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică, a anexat Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei ca urmare a pactului mai sus amintit.

la 30 august 1940, în urma dictatului de la Viena, România pierdea în favoarea Ungariei, aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei.

la 22 iunie 1941 Romania s-a angajat în război alături de Germania, pentru eliberarea teritoriilor naţionale cotropite în vara anului 1940.

iunie-iulie 1941, armata română recucereşte Basarabia de la ruşi.

1944-România pierde din nou Basarabia şi nordul Bucovinei în favoarea sovieticilor.

la 23 august 1944, regele Mihai îl destituie şi îl arestează pe mareşalul Antonescu, ca umare a refuzului acestuia de a semna armistiţiul cu Naţiunile Unite.
În aceeaşi zi, România părăseşte tabăra axei şi se alătură aliaţilor. Se spera în acest fel, ca făcând parte din tabăra învigătorilor, să recâştige Basarabia de la ruşi dar şi Transilvania de nord, anexată Ungariei.


la 4-11 februarie 1945 are loc Conferinţa de la Yalta, întâlnirea dintre liderii SUA, Marii Britanii şi Uniunii Sovietice. Delegaţiile au fost conduse de către Roosevelt, Churchill, şi Stalin.
Oficial la această conferinţă s-a discutat despre structurarea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru construirea unei noi ordini mondiale, coordonarea operaţiunilor militare pentru înfrângerea cat mai rapidă a Reich-ului, contribuţia sovietică la războiul împotriva Japoniei.
Neoficial însa, în urma acestei conferinţe, România a fost victima târguielilor şi împărţelilor cinice ale mai marilor omenirii de la acea vreme. În "abatorul geopolitic" de la Yalta s-a hotărât soarta a zeci de milioane de oameni pentru mulţi ani de atunci înainte.

la 10 februarie, 1947 se semnează tratatul de pace de la Paris dintre Aliaţi şi statele Axei . României îi este refuzat de catre învingători, statutul de stat cobeligerant deşi terminase alături de aceştia războiul. În urma acestui tratat, România recâştigă nordul Transilvaniei de la Ungaria, dar pierde definitiv nordul Bucovinei şi Basarabia care sunt anexate Uniunii Sovietice.


Faimosul petic de hârtie privind împărţirea sferelor de influenţă scris de Churchill la Yalta şi aprobat de Stalin, descoperit într-o bibliotecă din Germania în anii 1990:

România: 90% Rusia, 10% ceilalţi;
Grecia: 90% Marea Britanie (de acord cu SUA) , 10% ceilalţi;
Iugoslavia - 50-50%;
Ungaria - 50-50%;
Bulgaria: 75% Rusia, 25% ceilalţi.

Dacă judecaţi un pic toate evenimentele astea, o să ajungeţi să le daţi dreptate baieţilor ălora care au zis că "americanii-s de vina, futu-i in gura sa-i fuuuuuut."

Cortina de Fier cade asupra Europei de răsărit, iar pentru următoarele 4 decenii România intră în era comunistă, una dintre cele mai negre perioade ale istoriei naţionale.
Războiul nu a făcut decât să înlocuiască un cui ruginit cu un altul, să înlocuiască lagărele naziste cu gulagurile sovietice. Iar pentru asta avem şi noi românii o parte din vină pentru că, pe 23 august, Noi ne-am aliat cu Ei.

Cum zicea vrăjitoarea aia din Stăpânul Inelelor "some things that should not have been forgotten, were lost". Şi nu e bine, nu e bine deloc pentru că greşelile pe care le uiţi sau din care nu înveţi au prostul obicei să se repete...!

duminică, 24 august 2008

Steven Seagal emotion chart


de veghe în lanul de secară

să vă zic ce-am păţit acum 2 zile în marele bucureşti. era spre seară, semi-întuneric. cobor să-mi iau nişte crochete, o ciocolată şi mă rog, ce mai vroiam eu acolo de la magazinul de peste stradă. fiind peste stradă, normal că trebuia să trec...strada. aici fac o paranteză....copilărind la ţară, bunică-mea m-a învăţat ca atunci când traversez, să traversez perpendicular pe direcţia de deplasare a maşinilor , să privesc până ajung la jumătatea străzii în stânga iar apoi să îmi mut câmpul vizual către dreapta corpului meu, care corp se deplasează în continuare în direcţia ce formează unghiul de 90 de grade cu axul străzii, într-o mişcare rectilinie şi uniformă(cuvintele bunicii). cum unele obiceiuri mor greu, înca mi-a rămas în instinct ceea ce m-a învăţat mamaie când eram copil, am încheiat paranteza.
aştept eu la semafor ca un pieton ce mă aflam, se face verde , dau să trec cu privirea orientată înspre stanga, mai exact înspre maşinile care se aflau oprite la stop. când ajung în jumatea străzii şi dau să-mi mut privirea în direcţia opusă ce să vezi?? scoate unu` capu geam din prima maşină oprită pe banda din interior(un golf 3) şi strigă la mine: "ce morţii mătii te uiti mă??"...m-a luat aşa de tare prin surprindere încât vreo 3 secunde nu ştiam cum să reacţionez. mă uitam înspre maşină şi nu-l vedeam...băgase capu înapoi şi se uita prin volan la mine....avea aşa un pic peste 1 metru jumate după estimarea mea. mi-am revenit repede şi i-am răspuns desigur cu tradiţionalul "ce pula mea vrei mă??"...iese iar pe geam şi-mi zice ceva gen "vrei să cobor la tine mă??"... de data asta îl văd bine. avea în jur de 50 de kile cu tot cu scaun. în dreapta lui cred că mai era unu, zic asta pentru că îi vedeam aşa vârful şepcii prin parbriz. îi zic că-l aştept pe trotuar şi îmi continui drumul. fiind om de cuvânt, pe trotuar mă opresc şi îl aştept. se face verde pentru el şi pleacă fără să se uite înspre mine.
acum ce să înţeleg eu din toată treaba asta?? ce l-o fi apucat pe omul ăsta?? îmi imaginez că şmecheria lui atingea cote aberante altfel nu-mi explic ce-a avut de împărţit cu mine. eu nici măcar nu ştiu unde mă uitam. păi frate, dacă te sufla vântul pe stradă nu te iei de unu dublu cât tine, oricât de multe filme cu sporturi tradiţionale asiatice ai fi văzut.

m-am gândit la mai multe scenarii posibile:
-pierduse la cărţi/remi/table şi avea de executat o poruncă.
-era jucător înrăit de world of warcraft şi nu ştia că sabia aia şmecheră albastră pe care o găsise el cu o seară înainte, funcţionează doar in joc nu şi în viaţa reală. nu ştiu, n-am jucat dar am auzit.
-purta ochelari da` nu-i avea la el şi nu vedea exact de unde încep şi unde mă termin.
-se gândea că maşina lui se deplasează mult mai repede decât pot eu să alerg.
-m-a confundat cu altcineva.
-singura explicaţie posibil dăunătoare pentru sănătatea mea ar fi fost ca omul să fi practicat sporturile tradiţionale amintite mai sus.
-sper să nu apar la camera ascunsă.

zicea un profesor de-ai mei din liceu că-i greu să fii şi prost că-i concurenţa mare...
...şi nu, nu are nicio legătură titlul cu conţinutul postării.

sâmbătă, 16 august 2008

păru` meu de pe picioare, cel mai porno de sub Soare

bunul meu prieten Cătălin, a pus pe blogul lui propriu şi personal aşa ceva , în care el se întreabă şi ne întreabă dacă e bine sau nu să ai păr pe mâini şi pe picioare. pai io cred că-i bine să ai. eu sunt chiar mândru de al meu...e cel mai sexi păr de pe picioare, fără exagerare şi fără lipsă de modestie. :)) pozele vorbesc de la sine. :D


vineri, 15 august 2008

Dumnezeu a zis: "Să fie zgomot !" şi a fost zgomot....

e vacanţă deci, da??
eşti curvă proastă elevă, vrei să ai bani mulţi, fani, faimă,....etc?? nimic mai simplu...te lansezi în muzică. nu e greu, reţeta e simplă. tot ce ai nevoie sunt câteva mici ingrediente pe care le gaseşti la tot pasul:
iţi iei o trupă de dansatoare din buric, prietenele tale cu care-ţi petreci serile de sâmbătă la discoteca comunală.
un cascador, o mobră, un scuter, un motostivuitor, o rablă uitată de un vecin prin curte.
mergi pe malul râului si filmezi câteva cadre cu tine dansând ca o manelistă de căcat maro lasciv în nămol (face bine la glezne şi la gambă) în timp ce colegele din spate execută câteva scheme de taekwondo. cascadorul execută şi el un mers pe roata din spate, o căzătură la pornire(după principiul "pleacă motoreta dar nu şi omul") şi o ieşire acrobatică din duba care surprinzător stă pe loc.
mai tragi apoi câteva scene cu tine pe motoretă, în atelierul auto, în faţa parcării de la clubul motocicliştilor din cel mai apropiat oraş. spuneam eu într-o postare anterioară că pula seamănă cu un motociclist, îmbrăcată în piele şi cu casca lucioasă. de data asta nu e vorba de pulă. :D
garderoba cât mai simplă şi cât mai viu colorată. o perdea roz/mov dacă ai pe acasă e perfect. o arunci pe tine neglijent aşa, uşor într-o parte, îţi iei o fustă de orice culoare cât mai stridentă să fie....eventual să contrasteze cu perdeaua roz.
îţi faci freza la salonul de la tine din sat sau dai o fugă până în cel mai apropiat oraş şi mergi la un salon de fiţe(poţi în acelaşi drum să filmezi şi la clubul motocicliştilor). te pensezi , faci un duş sau o baie in gârlă să arăţi bine...nu în fiecare zi îţi tragi videoclip, te epilezi că doar incerci să ne distragi atenţia de la melodie.
melodia tre să fie una cât mai la obiect, să aibă o temă. câteva sugestii ar fi:
-dragostea...împărtăşită sau nu; merge şi despărţire.
-propria persoană...ne spui cât de fotomodeală, cât de mirobolanta, cât de chiparoasă, cât de nepământeancă eşti tu.
-şcoala...cu satisfacţiile şi neajunsurile ei.... cât de mult îţi place în pauze să fumezi cu colegii în spate sau în veceu, cât de mult îi uraşti pe profesori, care nu-i aşa , sunt nişte unelte ale asupririi părinţilor asupra ta, nişte obiceiuri proaste, rămase din vremuri tulburi, aproape medievale.
textul nu tre să fie unul prea complicat că doar tre să înţeleagă şi omul mai prost şi omul de la ţară mesajul, că tu nu faci discriminări sociale, că tu ai un public larg, nu ca obosiţii ăia de roacheri sau raperi care dau ca proştii din cap sau din mâini pe nişte melodii în nişte limbi pe care cine sloboz le inţelege fată??? să fie fată textu în română că doar n-o să te murdăreşti tu de engleză pe la guriţa ta cu colţuri fine din care sunetele ies ca din pieptul lu robocop.
ah, era să uit de rima...deci poezia modernă, din ce am auzit si eu de pe la alţii, se impune fată... deci, mă asculţi?? prin rimă albă fatăăă şi prin măsură variabilă....adică începi să vorbeşti pe un subiect cu cuvintele tale, cum ştii tu mai frumos şi te inregistrezi...şi în felu ăsta ai textu fată. dacă din întâmplare iese şi o rimă cu atât mai bine. zici că aşa ai vrut, şi treci mai departe că doar eşti o poeată.
muzica ţi-o poate face dj-ul de la discoteca satului. sunt acum nişte programe destea de digei, mă înţelegi?? cu care faci melodii fată. chiar şi tu poţi face, nu e greu!!! se face pe calculator totuuul, e di-gi-tal!
SFAT: să nu foloseşti cuvinte ca: duşmani, golani, valoare, prinţese, că iese manea şi tu nu eşti manelistă fatăăăă!
mai adaugi nişte scântei de la un aparat de sudura. să nu fie din ăla tri-fazic sau cum se cheamă că laşi pe vecini fără curent şi o să ai mari probleme. tu iţi dai seama în ce lume tristă am trăi fără telenovele, fără lazarus, diaconescu şi otv, fără taraf tv, fără să-l vezi pe războinicul luminii la ştirile sportive...pac-pac, mă înţelegi?!? gata cu gândurile negative că îmi stric echilibrul dintre yin şi yang şi mă ia plânsul.
toate ingredientele astea le combini cum ştii tu mai frumos. succesul e ga-ran-tat!! faima îţi bate la uşă, tu trebuie decât să o auzi şi să îi deschizi. şi îţi spun pentru că sunt fete care au reuşit, totul depinde numai de tine!
iată în final pe una din norocoasele cărora şansa le-a surâs!

joi, 14 august 2008

google it

mi-am facut acum cateva zile cont pe un site, la recomandarea unui prieten. e un site care monitorizeaza activitatea pe diverse alte site-uri. tine un fel de evidenta a celor care-mi viziteaza blogul. retine ip-urile, sistemele de operare, browser-ul folosit, chestii de genul. ceea ce e cu adevarat tare e faptul ca tine evidenta serch-urilor de pe google care au dus pe blogul meu. si ce sa vezi?? lumea ajunge pe blogul meu cautand pe google "porno in spania", "porno cu tarani", etc...nu inteleg, astia n-au auzit de strong dc, de torente?? gasesti acolo destul porno daca vrei, fara sa-l cauti pe google...
asa mi-a venit ideea sa fac un fel de ceva, care sa nu semene cu altceva(faza asta cred ca am mai auzit-o undeva...daca nu am mai auzit-o altundeva, inseamna ca am auzit-o tot la mine). spuneti-i experiment daca vreti, daca nu...spuneti-i cum vreti voi.
prin urmare, incep:
pula, muie, pizda, sloboz, cacat, gaoz, futai, fut, futute, fututa, porno :), felatie, cur, tate, tzatze, tite (:)), sex oral, sex anal, adolescente, adolescenti, zoofili, zoofilie, zoofil, incest, incestuos, vagin, anus, masochist, masochism, sado-maso, sadic, sadica, nicusor de la braila, mandarie (nu stiu ce-i aia, da-mi place cum suna!!), pedofil, pedofilie, dildo, vibrator, vibratoare, hermafrodit, hermafroditi, homosexual, poponar, gay, lesbiana, lesbiene, xxx, curva ieftina, stoarfa, tarfa, cunilingus, pitipoanca, pitzipoanca, dwight stifler, limbi , suge pula, supt, ..

O muie sincera din partea mea pentru cei care ajung pe bogul meu cautand unul din cuvintele de mai sus!!! :)

PS:lista ramane deschisa, daca va mai vin idei lasati-le si o sa le adaug pe parcurs.
In viitor o sa fac postari cu cele mai tari search-uri de pe google. daca tot e de ras, macar sa radem cu totii!!!
am scris fara diacritice pentru ca nu sunt sigur daca face google-ul diferenta sau nu, pentru siguranta.

miercuri, 13 august 2008

La mulţi ani soră-mea!!! :X

-Bianca, cum e mă la 13 ani??
-Ca la 12...
- =))))

marți, 12 august 2008

=))))

azi m-am uitat pe youtube la farse cu camera ascunsă. :D






miercuri, 23 iulie 2008

ce muzică mai ascultaţi??

am descoperit acum ceva timp un nou gen muzical, muzica staliană. e un gen muzical pe care vi-l recomand cu căldură, sunt convins că o să vă placă. e de ajuns să îi amintesc pe celebrii brebex sau elemelix ca să vă conving să ascultaţi. iată şi un scurt interviu cu 2 dintre fanii înfocaţi ai muzicii staliene.

duminică, 20 iulie 2008

doamna şi computerul

Bună ziua!
Dacă vreau să copiez pe floppy un film, apăs butonul “paste” şi atunci îmi apare un text care-mi spune că nu este loc destul pe floppy. După asta apăs “paste shortcut”, şi astfel filmul deja încape. Problema este atunci când vreau să văd filmul pe un alt calculator, fiind avertizată că nu găseşte filmul, totuşi de pe calculatorul meu pot să pornesc filmul de pe floppy.
Care poate fi problema?
Mulţumesc,
Xuleasca

Răspuns:

Stimată doamnă!
În poşeta dumneavoastră nu puteţi băga o blană. Un bileţel însă, pe care e scris “blana se află în dulap”, încape lejer în poşetă.
Aşadar dacă sunteţi acasă şi citiţi bileţelul “blana se află în dulap”, atunci sigur o găsiţi acolo. Situaţia se schimbă atunci când sunteţi la prietena dumneavoastră şi citiţi bileţelul. În dulapul prietenei puteţi căuta la nesfârşit blana, nu o veţi găsi niciodată.

vineri, 11 iulie 2008

marți, 8 iulie 2008

să renunţi e greu, să nu renunţi e şi mai greu!

Menţionez din start, ca să nu mă pierd mai apoi în amănunte şi să uit, că postarea asta nu e nici pro nici anti tutun. E doar părerea mea, raportată la experienţele mele.

acum câteva zile m`a întrebat cineva, citez "care e
reţeta prin care ai reuşit să te laşi de ţigări?" persoana în cauză aflase cu surprindere că eu nu mai fumez de 6 luni...şi ceva! şi îmi povestea cum a încercat cu gume, cu plasturi, ţigări de la farmacie de o sută jdemii pachetul. cum s`a lăsat de nu ştiu câte ori şi s`a apucat iar, etc, etc. chiar mă amuză aşa cum unii fac bani din prostia altora. şi totodata mă supără, mă supără că nu mi`a venit mie ideea înaintea lor. păi frate, un pachet din ăsta surogat costă aproape 20 de ron. voi credeţi că face banii ăştia?? nu face, vă zic eu!....în ţigările alea e iarbă! nu iarbă din aia de care se pune la amsterdam în negrese(negrese, prăjiturile), ci iarbă! ei le spun "ţigări din plante medicinale" da` eu vă spun că sunt "ţigări din iarbă". iarbă din aia de care mănâncă Milka, văcuţa aia simpatică din reclamă, o ştiţi. da` ei(ăia care le produc) ştiu că voi sunteţi disperaţi şi aţi face orice ca să renunţaţi la viciul ăsta, de care oricum v`aţi apucat dintr`o prostie(eu aşa am făcut!). şi dacă ar pune căcat în ţigările alea şi v`ar spune că vă ajută să vă lăsaţi, voi aţi cumpăra. mai urmează cred să apară şampoane, şaorma, coca-cola, bere sau chiar pastă de dinţi cu nicotina pentru a înlocui desigur nevoia de a fuma.
aşadar "reţeta" e următoarea: 5 ouă, 500 ml lapte, 200 grame de făină, zahăr, ulei şi cu ingredientele astea faci nişte clătite. le mănânci!!! nu o să te ajute cu nimic în "lupta ta cu tutunul" da` sunt bune,...,adică mie îmi plac(clătitele :D).
deci fraţilor, o iau de la capăt. iţi alegi o zi din săptămână, oricare din cele 7. eu de exemplu nu mă tund lunea(claudiu ştie mai bine de ce) alţii ţin post miercurea şi vinerea. dar dacă vrei să te laşi de ţigări merge să o faci în orice zi din săptămână. deci îţi alegi o zi...să zicem marţi. te uiţi în calendar şi vezi că e marţi , 1 ianuarie 2008 şi îţi zici în gând(poţi şi cu voce tare): "de marţi, 1 ianuarie 2008, nu mai fumez!". desigur e bine să vă alegeţi o zi din viitor, 1 ianuarie 2008 e valabilă pentru mine. şi din ziua aia pe care ţi`ai ales`o pur şi simplu nu mai fumezi. e chiar atât de simplu! nu spun că nu o să simţi nevoia pt că aş minţi. eu chiar am avut o perioadă în care îmi venea să`i bat pe ăia care fumau pe lângă mine. de draci ce aveam că ei fumează şi eu nu, evident! dar uşor nevoia aia de a fuma e înlocuită de dispreţul ăla faţă de mirosul de ţigară pe care îl aveai înainte să te apuci de fumat.
o să incepi să te trezeşti dimineaţa fără dureri în piept, fără să tuşeşti in baie juma de oră(Stuparule!), o să începi să simţi din nou cum e să te bucuri să respiri oxigen şi nu nicotină, n`o să mai oboseşti când nu merge liftul şi urci 5 etaje pe scări.
o să`i vezi pe toţi foştii colegi de ţigară cum te privesc ca pe un zeu din când în când
iar tu priveşti cu dispreţ neputinţa lor, felul in care aspiră la statutul tău de nefumător, fost fumător,..., glumesc! :D
în acelaşi ritm o să uiţi cum se fac cerculeţe din fum, o sa uiţi cum se întoarce o ţigară in gură cu partea aprinsă în interior fără mâini, ştiţi voi!..... hainele or să miroasă a parfum şi nu a parfum amestecat cu tutun, iar cine spune că parfumul amestecat cu fum de ţigară e sexi mănânCĂ CĂcat,...etc.
eu unul m`am lăsat de fumat după ce am ascultat un doctor la tv care povestea despre efectele nocive pe care le are tutunul asupra posibililor urmaşi. şi nu erau nişte cazuri foarte fericite despre care vorbea omu ăla. şi oricum sunt eu destul de
diferit. au cu cine semăna copiii. :)

acum fiecare face ce vrea. dacă vrei să fumezi, fumează liniştit! nu vreau să fiu eu lupul moralist în privinţa asta şi nu vreau să vă conving că nu e bine sa fumaţi! sunt mulţi cărora le place atât de mult încât nici nu se gândesc să renunţe.
dacă totuşi măcar unul din voi, cei care o să citiţi cele de mai sus, o să incerce să renunţe cu atât mai bine.
dacă vrei să te laşi să ai în minte că niciun plasture şi nicio ţigară din plante medicinale nu compensează lipsa de voinţă!


fiecare ţigară îţi face rău


nu vă recomand să`l vedeţi


rezultatul a 400 de ţigări fumate

miercuri, 2 iulie 2008

prietenul Giugi a absolvit! :D

:)

Ion si Vasile se plimbau prin Bucuresti. La un moment dat se apropie o coloana oficiala, incetineste si din limuzina scoate capul pe fereasta premierul si zice:
- Ce mai faci Vasile?
Ion, mirat, nu zice nimic. Scena se repeta putin mai tarziu cu presedintele. Ion, exasperat, intreaba:
- Da` de unde te cunosc pe tine presedintele si premierul?!
- Pe mine ma cunoste toata lumea.
-Asta chiar nu pot sa cred!
-Daca vrei, te duc sa`l cunosti pe Bush.
Merg ei la Casa Alba, ii primeste Bush, beau un whiskey. Ion, socat, il intreaba pe Vasile:
-Il stii si pe Papa?!
Vasile ii spune ca da si zboara la Vatican. Grazile de corp il intreaba pe Vasile ce mai face, Ion tot mai uimit. Vasile ii explica ca nu poate sa`l ia si pe el la Papa, dar ca o sa iasa pe balcon si se va imbratisa cu Papa. Lucru care, dealtfel, se si intampla. Ion, in multime, lesina. Vasile il vede, alearga la el si il intreaba:
-Ma Ioane, chiar nu`ti veni sa crezi ca ma stie si Papa?!
-Vasile, nu asta a fost problema
-Dar care?
-Am auzit pe unul din multime ca a intrebat "Cine e ala pe care il imbratiseaza Vasile?"

vineri, 27 iunie 2008

vineri, 20 iunie 2008

:))

Piţurcă : Trage Mutuleeeee!!!!
Mutu : Nu, că m`am lăsat....

marți, 17 iunie 2008

geometrie

Q: cum putem reduce un Pentagon la un pătrat??
A: aplicând teorema lui bin Laden.(vezi figura de mai jos)


episodul 1 - Codru`i frate cu româna!

Fiind baiet paduri cutremuram dar imi placeau mai mult bulgarii in vremurile acelea. Oricum daca vreti cu adevarat sa salvati pinguinii din tara mea de suflet, burkina faso, trebuie sa colectionati 3 capace de orice fel si sa le pastrezi iar daca te afli in siberia, groenlanda sau madagascar atasati la email codul puk. In primul si in primul rand sa nu faceti greseala sa confundati uliul cu veveritele urlatoare pentru ca asta ar insemna ca soarta drosophilei melanogastra a fost pecetluita. Intotdeauna sa aveti in minte un lucru si anume ca elementele din blocul s sunt toate niste curve, ele pierzandu`si cu usurinta electronii de valenta, electroni care fie vorba intre noi nu au nicio vina pentru gaurile din stratul de ozon. Daca sunteti siguri ca berzele nu au coarne in forma de banana puteti apela gratuit numarul stiut, daca nu sunteti siguri apelati`ma pe mine(merge si sms daca sunteti in reteaua magazinelor flanco ). Intotdeauna sa aveti cateva carti la voi cand mergeti in drumetii. Sunt foarte bune pentru aprins focul la gratar. Va recomand Patul lui Procust si Jules Verne in general. In niciun caz sa nu folositi carti de filosofie pentru ca acestea nu au euro 4 si riscati amenzi usturatoare. Televizor la camin n`am dar am un set de pahare din care beau in mod regulat coca-cola. in mod neregulat fac alte lucruri despre care o sa va povestesc in episodul urmator. Nu uitati ca diavolul si televizorul merg mana in mana chiar daca drumul spre Iad e pavat cu bune inventii. tot el(diavolul) se ascunde in detalii la fel de mult cum unii oameni se ascund dupa tastaturi. Intentia mea este sa va aduc cu picioarele pe asfalt pentru ca se stie ca producerea de celule rosii cu forma lor biconcava este accelerata intr`o camera hipobarica. nu are nicio legatura cu faptul ca eu mananc un twix in timp ce va fac aceste dezvaluiri senzationale. o sa beau si cola dupa, stati linistiti, nu va impacientati pentru ca o sa va creasca tensiunea si o sa riscati complicatii cum ar fi arteroscleroza, alergii cutanate sau chiar oreion. statistic vorbind ulciorul nu merge la apa nici macar o data pentru ca nici muntele nu merge la mahomed. majoritatea nu stiti ca apendicele si degetele mici de la picioare sunt parti ale corpului pe care nu le mai folosim. s`a demonstrat stiintific ca urmatorul organ care va trece in randul celor nefolositoare este creierul. in vreme ce emisfera cerebrala dreapta se ocupa cu vederea globala, identifica forme, in emisfera sudica apare fenomenul de aurora australa desigur denumita dupa Aurora de la etajul 9. in nord aurora este boreala si sa va spun de ce. se spune ca primul care a observat`o avea rau de mare si in plus tocmai mancase papanasi cu sos de castraveti. fiind italian desigur i s`a facut rau si s`a aplecat peste bord sa borască .Atunci a vazut`o pe ea, pe Aurora. universul este in continua expansiune pentru ca daca nu ar fi fost, razboaiele punice ar fi avut un cu totul alt rezultat iar italia probabil ca s`ar fi numit azi tunisia. primul care a pus piciorul pe Luna a fost strabunicul unui vecin. tot el a fost cel care a rostit celebra replica "houston we have a problem" intr`o discutie telefonica cu stranepotul sau houston. cum misiunea era strict secreta probabil multi dintre voi cred ca neil armstrong a fost. din surse sigure am aflat ca elodia s`ar afla pe mercur, acolo fiind locul unde poti sa faci plaja cel mai aproape de Soare. cum litoralul romanesc e plin de crustacee bipede iar bulgarii nu`mi mai plac am sa inchei aici sirul dezvaluirilor. Elena, ai legatura!

PS:cand eram mic imi doream sa fiu mare, acum ca sunt mare imi doresc sa fiu mic. ciudat nu?? mie oricum imi placea mai mult fizica.

vineri, 13 iunie 2008

:D:D:D

Ion intalnindu`l pe badea Gheorghe ii spune:
-Ba Gheo, ai auzit ca s`a dus si Niculae, saracu?
La care badea Gheorghe raspunde:
-Ce sa facem Ioane, asa`i viata asta ca pula. unii o avem mai lunga, altii mai scurta.

vineri, 6 iunie 2008

pentru cunoscatori :)

Era un om ghinionist rau de tot, da groaznic de ghinionist. Aflat intr`o zi la pescuit, prinde pestisorul de aur care`i promite indeplinirea unei singure dorinte, ca de, era super ghinionist. Sta asta se gandeste cum sa faca el sa ia si casa si banii si femeile dintr`o singura dorinta. Intr`un final spune:
- Pestisorule, fa`ma print ca astia au de toate, au si palate, au si bani, famei nu mai zic.
- Cand o sa te trezesti maine o sa te trezesti print, ii spune pestisorul.
Pleaca omul nostru acasa, se culca si spre dimineata, o mana il bate pe umar si se aude o voce care`i spune:
-Ferdinand trezeste`te, plecam la Sarajevo!

joi, 5 iunie 2008

World Environment Day

5 iunie, Ziua mondiala a mediului , ziua nationala a statului Seychelles si ziua mea de nastere!! B-)



duminică, 1 iunie 2008

Leonida Lari, o doamna bine informata

despre veriga informationala din jurul pamantului



despre sfera uriasa si batranul din substanta translucida, abur si lumina

vineri, 30 mai 2008

generatia hi5

buna seara si bine v-am gasit dragii mei!
romania a intrat cu mic cu mare in a3a era electronica. pe prima, in care puteau schimba canalele instantaneu intre surprize-surprize, din dragoste si iarta`ma, au depasit-o de ceva timp cu succes. andreea marin chiar nu e un model de urmat in viata.
a doua era a fost Era Mircului, numita si Evul Intunecat. in aceaste vremuri tulburi alina4u, sexi_girl, fut_bine, dulcicu si alte specimene umpleau internet-cafe`urile de prin toata tara si isi faceau de cap. faceau sex virtual, fetele se visau pamele, angeline si isi dadeau intalniri. alde fut_bine aveau boti pe mai toate canalele si faceau legea. daca cumva te luai de protejatele lor se gasea sa intre unu pe tine sa iti explice in vocabularul lui de Cambridge cum sta treaba, de pica de pe mirc, de pe net, etc
trecem si peste asta si intram asadar in a 3a epoca, in care ne aflam si acum, era haifaiv. scopul initial al haifaivul a fost, cred eu, unul pasnic , ca si in cazul mircului..acela de a`ti revedea vechi prieteni, de a`ti face noi prieteni cu pasiuni comune, etc, etc. desigur nu ma refer la motivele celor care au conceput acest site, pentru ca scopul lor a fost acela de a face bani.
exista pe hi5 mai multe tipuri de useri, mai mult sau mai putin normali. eu o sa incerc sa fac o scurta descriere celor mai putin normali.
in primul rand exista cocletii care au cel putin o poza cu guta sau sorin de aur. in cele mai multe cazuri au la hometown diverse tari exotice sau provinincii de prin spania gen valencia sau castellon. au poze in treninguri puna, ruibak sau nice si desigur bluze sau tricouri mulate cu celebrele mesaje "de puta madre" si "gigolo italiano 800 $" ...poate sunt eu prost si nu inteleg dar cum sa porti un tricou pe care sa scrie "mama e curva"??? pe telefoanele lor de ultima generatie canta prin ratb, pe strada, pe la terase adrian minune, carmen serban sau mai stiu eu cine...desigur, daca ar sti sa citeasca ar descoperi din manualele de folosire la ce sunt bune castile. unii din ei chiar sunt plini de bani iar astia tre sa arate brandu da nu nike si puma ei sunt la nivelul urmator, ei sunt armani, dolce& gabbana, hugo boss, etc.
nu conteaza ca mintea lor e nula. ei sunt frectii la piciorul patului, sunt niste creaturi ceva mai evoluate decat maimutele dar carora nici oameni nu poti sa le spui pt ca jignesti oamenii. daca n`as sti cum sta treaba as tacea din taste dar cum stiu imi permit sa va transmit o muie sincera din partea mea. dezvoltare a comunicarii. huoooooo!

urmeaza apoi genul "macho", toata adunatura de metrosexuali, care mai de care mai frezati si mai epilati. astia dau fetelor comentarii gen "buna pisy, un numar de telefon ceva?"...da, 961.... sau "iubita m-am indragostit din prima de ochii tai" ...modificati in photoshop, ba boule!! cati oameni cu ochii galbeni crezi ca exista?? sau "esti o dulce! treci si pe la mine cu un comm"....trec da` sa-mi spui unde stai . vin si cu prietenul meu, Molotov.

sexul feminin e si el desigur reprezentat prin mai multe categorii. sunt fetele alea care au cate 30-40 de poze in costum de baie, in camera lor, in diverse pozitii. in pat , pe scaun, sub pat, pe birou , sub birou, in fata dulapului, pe dulap, cu picioarele pe birou, cu picioarele pe pereti, le stiti si voi foarte bine, sunt genul de "fata de la pagina 5" care asteapta cu nerabdare sa prinda vreun contract pe afara. mai sunt desigur si fetele alea care au poze pe tot mapamondul, care au vizitat toate obiectivele turistice din lume, unde au ajuns prin bunavointa domnilor de mai sus. Care mai de care mai basinoase, care mai de care mai de cacat maro.


ajung in cele din urma cu sincer regret si la ultimul gen de haifaivari: aia intre 10 si 15 ani... intri pe profilele lor si incepi sa iti faci cruci, sa razi , sa vorbesti singur, sa nu-ti vina sa crezi unde s-a ajuns. apoi incepi sa regreti, sa plangi, sa te gandesti cu durere la viitor. vorbesc ei de dragoste, isi dau cu parerea, unii zic ca exista, altii zic ca nu , vorbesc despre tradare, despre prietenie, despre femei(in cazul baietilor), despre baieti(in cazul fetelor), despre masini, despre motoare iti recita din parazitii, din mafia, din bita. fie vorba intre noi eu la 12 ani cantam "oac-oac, diridirida" sau "o lume minunata". vorbesc unii baieti de 12-14 ca si cum au futut jumate de cartier iar fetele au nickuri gen "black_fellings"(eu as spune mai degraba maro), "numaiamnimicpelume", "ampierduttot", "nupottraifaratine" sau alte panarame de genul asta. ei au reinventat limba romana si au dus exprimarea gresita si greselile de ortografie la rang de mare arta. acordul in persoana, gen, numar, caz sunt adevarate mistere pentru ei. ma copii da` sailor moon nu va mai place? sotron mai stie cineva sa joace??? lasati calculatoriciu si mai puneti si voi mana pe un abecedar si cititi. o sa aflati o gramada de lucuri noi si interesante!

e trist sa vezi cat de non-valori sunt tinerii de azi. e vina parintilor, a profesorilor, a educatiei precare pe care o primesc. as vrea sa vada si ei situatia asta asa cum o vad eu si sa faca ceva in privinta asta. parca nu-i pasa nimanui de acesti copii, care coboara din ce in ce pe treptele degradarii umane. la varste fragede ei isi ocupa timpul cu alcool, unii cu sex, nu mai stiu sa se bucure de copilarie, de placerile varstei lor. acesti copii efectiv sunt sacrificati si nu inteleg din ce motiv. toti parintii se zbat sa le ofere "un viitor mai bun" copiilor, neintelegand ca un viitor bun se cladeste pe o educatie sanatoasa, nu pe mormane de dolari. acesti copii vor creste la randul lor, si vor avea urmasi cel putin la fel de distrusi, inculti, ignoranti, cu caractere la fel de moi.

joi, 29 mai 2008

:D

Un magar mergea pe drum si din spate il ajunge porcul:
- Bah magarule ce murdar esti! Esti tot jegos! Pe unde dracu te-a purtat stapanul? Si ce slab esti! Nu prea ti-a dat sa mananci! Si uite ce desagi mari ai...ce te incarca stapanul! Ce viata naspa....
Magarul, enervat, se intoarce spre porc:
- Auzi bah, mi se pare mie sau tu nu esti porcul de anul trecut ?

luni, 26 mai 2008

Zeitgeist

"When the power of love overcomes the love of power, the world will know peace"

aveam de vreo luna un film prin calculator , un documentar. mi`l recomandase cineva insa pana ieri nu l`am vazut, numele nu`mi spunea nimic, cred ca si uitasem de el. filmul se numeste Zeitgeist si ieri m`am hotarat sa`l vad.
filmul abordeaza 3 sau 4 teme:
-religia crestina.
-atacul asupra wtc.
-controlul unui grup de oameni asupra economiei sua.
-pretextele si adevaratele motive ale razboaielor purtate de sua in ultimii 100 de ani,
ultimele 2 fiind intr`o stransa legatura.

cred ca adevaratul scop al acestui film e incercarea de a`l face individ sa gandeasca, sa il trezeasca, sa isi puna intrebari, sa se indoiasca, sa isi puna problema "si totusi daca...?".

"religion can never reform mankind because religion is slavery"
Incepe prin demistificarea religiei crestine incercand sa demonstreze ca religia este "o parodie dupa venerarea soarelui in care pun un om numit Iisus in locul soarelui". incearca sa demonstreze cum ca toata religia crestina si toate intamplarile din biblie sunt oarecum copiate din alte credinte ale unor civilizatii mai vechi si ca toate aceste intamplari au la baza evenimente astronomice. Se spune ca tot crestinismul a fost"o poveste romana dezvoltata politic avand ca scop controlul social."
Partea a doua prezinta atacul asupra turnurilor gemene ca fiind pus la cale de guvernul sua obtinandu`se astfel pretextul pentru razboaiele din afganistan, irak si poate in viitor iran, siria sau mai stiu eu care tari aflate pe lista statelor care sustin grupari teroriste( coincidenta sau nu toate aceste state au pe teritoriul lor bogate rezerve de petrol).
In ultima parte ne prezinta felul in care un anumit grup de oameni conduc din umbra intreaga lume, cum tot ceea ce se intampla, de la cea mai banala lege pana la razboaiele mondiale, se intampla numai pentru a servi intereselor acestui grup de oameni si ca totul se petrece dupa un plan bine pus la punct, scopul final fiind acela al globalizarii si inrobirii intregii lumi.

"Cuvantul 'secret' e respingator intr`o societate libera si deschisa. Si ca oameni am mostenit o opozitie istorica impotriva societatilor secrete, juramintelor secrete si a procedurilor secrete. Ne opunem in intreaga lume conspiratiei nemiloase care se propaga prin mijloace secrete pentru a`si largi sfera de influenta, prin infiltare si nu prin invazie, subversiv si nu prin alegeri, prin intimidare si nu prin alegere liber. E un sistem care a inglobat vaste resurse umane si materiale intr`o constructie strans impletita, intr`o masinarie foarte eficienta, care combina operatiunile militare, diplomatice, servicii secrete, economice stiintifice si politice. Pregatirea ei e secreta si nu publica. Greselile sunt ingropate nu dezvaluite. Dizidentii sunt redusi la tacere, nu pomeniti. cheltuielile nu sunt puse in discutie, secretele nu sunt dezvaluite. Sunt increzator ca prin ajutorul vostru omul va fi ceea ce a fost nascut sa fie: liber si independent"
John F. Kennedy a spus aceste cuvinte si a fost impuscat.
ar mai fi foarte multe de spus dar va invit sa le descoperiti singuri vizionand filmul.

sâmbătă, 24 mai 2008

povesti cu zane

What's the difference between white fairy tales and black fairy tales?
A white fairy tale starts with "Once upon a time....".
A black fairy tale starts "Yo motherfuckers, you ain't gonna believe this shit....."

2 motive

Un studiu arata ca barbatii, in general, ies la baut din doua motive:
1. N`au nevasta
2. Au nevasta

Slabiti garantat

Vara a venit… e timpul sa reintrati in forma. Ardeti acele kilograme in plus si deveniti persoanele cele mai atractive de pe plaja…
Eu va voi ajuta.
Dati de scroll in jos!


































































 











Acum dati de scroll in sus.
Simtiti muschii cum lucreaza… ?!

:))

Un moldovean, un oltean si un ardelean stateau la un foc de tabara si se laudau:
-Ardeleanul: acu 2 saptamani a coborat un urs de pe munte si a atacat oile la stana, a rupt cainii… am sarit la el, ne`am luptat si l`am omorat cu mainile goale.
-Olteanul: eram la coasa si a sarit din ierburi o vipera sa ma muste… am prins`o in zbor, am decapitat`o cu o muscatura si i`am scuipat capul dooj de metri mai incolo.
-Moldoveanul nu zicea nimica, numa statea tacut acolo avand grija sa nu se stinga focul. Din cand in cand rascolea jaraticul cu pula.

vineri, 23 mai 2008

joi, 22 mai 2008

mi-am dat seama de ceva


Chucky e Emo!

Unde`i lege nu`i tocmeala

Adam si Eva sunt izgoniti din rai. La plecare, ei intreaba:
- Doamne, cine va spala vasele ??
Dumnezeu le spune :
- Va voi pune la o incercare. Va veti sui intr`un copac si voi da drumul la o pisica salbatica sa va chinuie.Cine va vorbi primul, acela va spala vasele toata viata.
Zis si facut. Vine pisica si se urca pana la Eva, o zgaraie pe picioare, o musca, Eva niciun cuvant. Trece pisica la Adam. Il zgaraie pe picioare, il musca, se ridica mai sus si incepe sa il gadile intre picioare. Pisica observa ca organul lui Adam incepe sa se miste si devine din ce in ce mai mare. Si`a luat atunci pozitia de asalt, dar cand sa sara, Eva a urlat:
- Zat !! fir`ai a dracu, nu ai voie acolo !!

De atunci a ramas lege: femeia spala vasele !!

Uniteeeeed

In seara asta am tinut cu Manchester pentru ca imi place Cristiano Ronaldo. Eu sunt mai degraba fan Arsenal din Anglia. Dar cum am avut de ales intre Manchester, care dupa parerea mea e o echipa aproape perfecta cu Ronaldo in teren si Chelsea, un conglomerat de vedete mai mult sau mai putin expirate care practica de cele mai multe ori un fotbal italieneste de plictisitor am ales raul mai bun.
Manchester a castigat asadar lupta cu Chelsea, sir Alex Ferguson a mai luat un titlu (dupa castigarea premier league)in fata lui Jose Mourinho cred...( pt ca din cate am citit jucatorii lui Chelsea inca se antreneaza si joaca din inertie dupa metodele si dupa programele portughezului). Si nu in ultimul rand americanul Malcolm Glazer, patronul lui Manchester, a castigat lupta indirecta cu omologul lui rus, Roman Abramovici...culmea exact pe stadionul Lujniki din capitala Moscova.
Cristiano Ronaldo a mai marcat un gol fabulos, o lovitura de cap perfecta care l`a lasat pe Cech spectator, Chelsea a egalat prin Lampard dupa o greseala a lui Rio Ferdinand.
S`a demonstrat inca o data ca loviturile de la 11 metri nu sunt pentru marii jucatori. De la Manchester a ratat Ronaldo, probabil viitor balon de aur iar de la Chelsea au ratat John Terry (capitanul londonezilor si totodata cel mai bine platit fotbalist din Premier League) si Nicolas Anelka (cel mai scump fotbalist din istorie ca suma totala a transferurilor sale la diversele echipe la care a jucat).
Una peste alta, bravo Manchester!

marți, 20 mai 2008

De ce e taiat 7 cu o linie

In scrierea de tipar cifra sapte arata astfel: 7. Cand o scriem insa de mana, o taiem cu o linie orizontala. V`ati intrebat vreodata de ce?? Se spune ca dupa ce Dumnezeu l`a chemat pe Moise pe muntele Sinai si i`a dat cele zece porunci, acesta i`a adunat pe oameni sa le vorbeasca despre ele.Cand a ajuns la a saptea porunca, "Sa nu preacurvesti", cei mai multi dintre barbati au inceput sa strige:
-Taiati sapteleeee, taiati sapteleeeee!!! :D

miercuri, 14 mai 2008

:)

Bunicul, cu un nepot pe un genunchi, cu alt nepot pe celalalt genunchi incepe sa le povesteasca acestora din tineretile lui:
- Am fost odata la vanatoare. La un moment dat vad un mistret mare. Trag si il dobor. Fiind asa mare nu aveam cum sa il car, asa ca am luat cutitul, i-am taiat o pulpa am pus-o pe umar si am mers mai departe. Deodata imi apare in fata alt mistret, mai mare. Nu am putut sa ma abtin. Trag il dobor si pe asta. Iau cutitul si tai o pulpa, ca nu aveam cum sa il car, si o pun pe celalalt umar…
Intervine bunica:
- Bunicule ti-ai luat pastilele?
Ia bunicu’ pastilele si se intoarce la nepotei:
- Unde am ramas?
- Ai pus o pulpa pe un umar, una pe celalalt…
- Asa, o pulpa pe un umar, o pulpa pe celalalt, am apucat-o de cur si am inceput sa ii dau la buci…